" />

A alăpta sau a nu alăpta. ACEASTA este întrebarea

imageÎncă din primele luni de sarcină te încearcă nişte (prea multe) întrebări pe care le găseşti stânjenitoare, ca să nu mai pomenim ciudate, pentru a le rosti cu voce tare. Ţi-e teamă că, odată rostite, nu le mai poţi înghiţi. Ţi-e teamă că, dacă ies în spaţiul aerian care te înconjoară, se amplifică şi nu se mai potrivesc cu silueta ta de mămică mândră de burtica ei.

Nu, nu îţi doreşti să le vociferezi fiindcă îţi este teamă că vei descătușa manifestări disgrațioase ale unei crize Tourette şi, atunci, îţi vine ideea ingenioasă să adresezi aceste întrebări – uitându-te cu grijă în stânga şi în dreapta, asigurându-te că nu trage nimeni cu ochiul la degetele tale – bunului tău prieten Google. Măcar acolo ai opţiunea de a şterge ce ai scris, dacă nu găseşti răspunsurile dezirabile sau dacă te oripilează faptul că te-ai gândit că lucrurile fireşti anatomice numai ţie ţi se par înspăimântătoare.

Mare este uşurarea atunci când vezi că sunt nenumărate variante de răspunsuri la întrebările tale stânjenitoare, semn că nu eşti prima şi nici ultima (viitoare) mamă căreia i-au trecut prin minte. Eşti şi mai fericită dacă se nimereşte cumva, ca o prietenă de-a ta (căreia nu îţi e jenă să îi spui nici cele mai negre gânduri ale tale) să se afle pe aceeaşi pistă de 9 luni lungime, mai înainte sau mai în spatele tău – nu mai contează, atâta vreme cât ai un companion care are aceleaşi stări derutante pentru cei din jur şi perfect normale şi explicabile pentru voi două.
În acel tango argentinian, nebun, dans de stări şi de transformări, chiar aş spune de desfigurări, vei ajunge să crezi că toate rochiile şi bluzele care încă te mai cuprind se aşează fantastic pe noile tare forme rubensiene, cel puţin în zona pieptului, care a devenit mult prea generoasă, atât pentru tine cât şi pentru (ne)fericiții şi curioşii tăi privitori. Şi vei fi încontinuu lăudată pentru sclipirea din ochi, pentru cum nu se vede că ai pus câteva kilograme, pentru cât de bine arăţi mai împlinită, pentru cum din spate nu s-ar cunoaşte că eşti însărcinată, pentru, pentru, pentru… De parcă lumea crede că, odată cu sarcina, cresc şi dioptriile şi nu mai vezi bine. Vei ajunge la un moment dat, să te întrebi dacă nu cumva această transformare în zona pieptului, care până nu demult ţi se părea posibilă doar în cel mai bun program de photoshop sau sub atentul act de sculptură siliconală al unui chirurg estetician, are şi părţile ei negative… Aşa cum orice lucru bun trebuie să le aibă, că altfel nu am mai fi femei dacă n-am vedea şi cauta sârguincios partea goală a paharului din orice cupă îmbietoare de şpriţ.

Nu îmi propun să îţi ţin o prelegere despre beneficiile alăptatului. Sunt convinsă că le cunoşti şi pentru mine sunt atât de evidente încât nu vreau să te jignesc că nu te-ai documentat deja. Mă rezum la a-ţi povesti, pe scurt şi cât de franc pot (sau îmi permite bunul simt al satirei mamei moderne), cât de grele pot fi primele zile ale alăptatului, câtă disciplină îţi trebuie ca să te ţii de această sarcină zilnică (şi mă refer prin “zilnic” la ture de 24 din 24), de câtă perseverenţă ai nevoie pentru a intra în cel mai firesc ritm al vieţii şi cât de repede vei uita toată agonia de la început, în care de multe ori îţi vine să crezi că nu eşti făcută pentru asta, că nu îţi va reuşi niciodată şi te vei întreba cum naiba altele au reuşit şi numai tu nu poţi… Doar gânguritul micuţului te va ajuta să treci peste momentele de derută, peste momentele în care muşti de ce apuci ca să mai atenuezi durerea, întrebându-te cum poate o scumpete fără dinţi să îţi provoace asemenea răni, demne de un scenariu Hitchcock. Şi nu, nu exagerez când spun asta… decât dacă tu vei fi o mamă din cărţile model despre sarcină şi primul an de viaţă (de care sunt pline rafturile librăriilor şi de care, sincer, sunt sătulă). Doar dacă tu eşti ,,mama” care a stat drept model pentru asemenea cărţi mă vei convinge că exagerez când mă angajez să mă lupt cu tastatura, încercând să îţi explic că, la început, alăptatul este dureros.

Cu toate acestea, odată depăşită perioada critică, de câteva zile (ce ţie ţi se vor părea cu siguranţă luni), zile în care ochii soţului tău vor trece prin diferite metamorfoze vegetale, rămânând la dimensiunea cepelor mari şi roşii atunci când din greşeală te privesc când tu încerci să-ţi domoleşti ragadele, odată trecut punctul critic şi golit rafturile tuturor farmaciilor de comprese şi creme care promit marea cu sarea, lucrurile intră în normalitate. Şi crede-mă pe cuvând când îţi spun asta, fiindcă alăptatul ţi se va părea cel mai normal şi firesc lucru pe care îl poţi face pentru copilul tău, fiindcă restul sarcinilor adiacente îngrijirii copilului vor deveni slabe încercări de a menţine lucrurile în ordine.

Părându-ţi firesc şi natural, vei alăpta atunci când copilului îi este foame, sete sau când pur şi simplu doreşte alinare sau, de ce să nu recunoaştem aici, atunci când i se pare că ţi s-ar potrivi bine rolul de suzetă. Împlinirea este mare atunci când vezi cum creşte şi se bucură de confortul pe care i-l oferi (alimentar şi emoţional) şi când te bucuri şi tu lângă micuţ de relaţia asta minunată pe care alăptatul o dezvoltă. Te rog atunci, să ţii minte, faptul că nu toţi copiii şi mămicile lor se bucură de o astfel de relaţie nutrită de alăptare, din diverse motive pe care nu le discutăm aici. Te rog, atunci, să te gândeşti la acele mame şi acei copii, care devin spectatori ai relaţiei tale cu copilul tău şi privesc poate cu durere acest act atât de firesc şi de natural pentru tine, încât nu mai contează unde, de câte ori alăptezi, câți ani are copilul pe care îl alaptezi şi cine sau câtă lume te priveşte. Nu intrăm aici în polemici legate de alăptatul în public… departe de mine gândul de a sugera să ne ferim de a alăpta în public. Nu abordez acest subiect fiindcă nu m-aş abţine să nu intru în discuţiile comice pe care le-am avut cu nepoţica mea, care a rămas stupefiată privind o manifestaţie pro-alăptat în public, nepoţica mea, care a făcut şi ea ochii cât cepele atunci când în parcul ei de joacă mai multe mămici au militat pentru dreptul lor de a alăpta în public copii care deja zburdau prin iarbă după fluturași.
Doresc doar să subliniez cât de subţire poate să fie linia între natural şi deranjant pentru cele care nu se pot bucura de acest lucru cu copilul lor sau pentru cele care au depus efort să iși înțarce copilul apropiat deja de vârsta grădiniței, când alți copii de-o seamă cu al ei încă se bucură de lapte proaspăt în parcul de joacă, după ce au înfulecat un sănătos covrig, o jumătate de pungă de pufuleți și o banană. Asta ca să nu mai povestesc despre copiii înţărcaţi deja, care doresc şi ei din nou la sân atunci când în parcul în care se joacă se militează pentru alăptatul în public sau când prietenul lor de aceeaşi vârstă încă primeşte mici guri de lapte, o dată la fiecare 5 minute, vara, de sete sau de prevenirea deshidratării, între pauzele de dat pe tobogan.

Acestea fiind spuse, îţi doresc să nu îţi mai fie groază să afli ceea ce te macină de la început în ceea ce priveşte subiectul alăptării, să te bucuri de faptul că poţi să îţi hrăneşti copilul într-un mod atât de intens din punct de vedere emoţional și să respecţi dreptul tău şi al copilului tău de a se bucura de acest act firesc.

#alaptare, #parenting, #copii, #mamici


2 Comments

  1. sarcina si copilul m-au invatat sa nu mai judec atata si sa am asteptari si sa o iau cum vine. Da, am fost suzeta; am primit si replica: alaptatul a fost inventat ca sa tina femeia acasa etc. Ridic din umeri: toate vin, pleaca, cu optimism mergem inainte.

    Reply

Lasă un comentariu

Required fields are marked *.