Fauna parcului

image4Există o specie demnă de atenţie care populează parcurile ţării, întâlnită cu precădere în capitală: mămica păpuşă pe tocuri. Împinge, aparent fără efort, căruciorul, al cărui greutate medie variază între 10-20 kilograme, la care se adaugă greutatea copilului cuprinsă între trei şi 15 kilograme, în funcţie de vârstă. Plus nelipsita geantă plina cu mâncare, scutece şi haine de schimb (dacă se murdăreşte şi trebuie schimbat de urgenţă?!) şi multitudinea de jucării înghesuite în chip ingenios în orice colţişor liber al căruciorului.

Aceste mămici cu ifose couture, care refuză să se adapteze la un dress code confortabil impus de noile activităţi desfăşurate de-a lungul zilei în compania copilului care se târăşte, se caţără, cade, trebuie ridicat, se murdăreşte, aleargă, dă şut la minge, iar cade şi, murdar nevoie mare, se cere în braţe pentru că a obosit etc. fac deliciul nostru, al oamenilor de rând, care nu înţeleg moda cu adevărat.

Nu doar mamele se dau în spectacol fashion pe terenul de joacă al pruncilor, ci şi bonele mai tinerele, care prezintă, totuşi, circumstanţe atenuante. Unele dintre ele nu sunt într-o relaţie (după propriile confesiuni) şi-şi doresc asta cu orice preţ, aşa încât nu se ştie niciodată când sare Iepuroiul din vreun tufiş şi nu se cade s-o prindă nepregătită în, Doamne-fereşte, tenişi.

Există o sub-categorie a acestei specii şi anume porumbiţele pe tocuri care ies la plimbare în compania copiilor însoţiţi obligatoriu de bone. Şi acestea au o jumătate de scuză, pentru că nu sunt ele cele care aleargă după copil, această activitate picând în seama bonei. Ea, tânăra mămică, trebuie să arate bine, pregătită atent de acasă pentru orice pereche invidioasă de ochi cu care s-ar putea intersecta. Poate are vreo vecină cu care este la concurs şi în faţa căreia trebuie să arate impecabil. Poate vrea, pur şi simplu, să sfideze legile maternităţii. Într-o lume în care mamele preocupate de copii, umblă îmbrăcate comod, cu hainele pătate de iaurt şi iarbă, ei bine, uite că se poate şi altfel! Ce contează că tocurile se afundă în pietrişul în care copiii se înghesuie să sape cu lopăţele?! Dacă rezistă fără să-şi piardă echilibrul, bifează încă o zi încununată de succes răsunător, într-un loc în care oamenii sunt preocupaţi de alte lucruri decât să se cocoţeze pe încălţări cu platformă. Acestea sunt aceleaşi mame care-şi îmbracă pruncii în haine ridicol de scumpe, pentru ca apoi să le interzică joaca numai ca să nu murdărească preţioasele ţesături. Copiii învaţă de mici că plimbarea în parc se face în scop de defilare sub privirile curioşilor şi nu în scopuri ludice.

Văd aproape zilnic o astfel de păpuşă reprezentativă pentru specia descrisă mai sus. Nu poartă tocuri stiletto, dar încalţă nenumărate perechi de adidaşi cu platformă înaltă. Merge ţanţoşă, cu spatele drept şi nasul sus, în aer. Arată ca şi cum cineva a îmbrăcat-o caraghios în mod intenţionat şi a trântit-o în parc strict pentru amuzamentul nostru. Când copila ei se cere jos din cărucior, întrucât e la vârsta la care abia învaţă să meargă şi are nevoie de exerciţiu şi de susţinerea cuiva în aceeaşi măsură, pe mamă o trec transpiraţiile. Începe greul. De la înălţimea la care au urcat-o platformele, se îndoaie de spate de la jumătate pentru a putea ţine fata cu ambele mâini. Aplecată astfel de la o altitudine incomodă, în unghi de 90 de grade, îşi iniţiază copila în arta mersului. Simt cârcei în spate doar când o văd cât efort depune. Iluzia dificultăţii rămâne doar în mintea mea, întrucât zilnic o văd cum o ia de la capăt, cu stoicism, în aceleaşi condiţii aprige la care se supune benevol. Şi mă întreb de fiecare dată, fără a obţine un raspuns, care este adevăratul scop al acestei jertfiri. Până la urmă, nu tot ce zboară prin şifonier, se mănâncă…


6 thoughts on “Fauna parcului”

  1. ? am ras copios! Si am citit de doua ori ca sa mai rad inca o tura! In plus mi-am aminti de o categorie de mamici de prin parcuri: cele cu tigara vesnic in mana…ar trebui o postare si despre ele, candva! ?. Astept cu interes o noua tura de satira! Bravo pentru felul in care “bloguiesti”!

  2. Da, e clar, ziua mea este muult mai frumoasa acum ca am ras pe furis citind despre “cocotata materna”?
    Chiar daca mi am imaginat perfect fiecare ipostaza, cu durerea de spate cu tot, mi ar fi placut, recunosc, sa vad si niste instantanee strecurate printre fraze, doar asa, ca acte doveditoare si de necontrazis;). Te pup

  3. Eu sunt una dintre mămicile care ies în parc pe tocuri și nu fac asta pentru posibilele priviri invidioase. Îmi scot copilul în parc după ce plec de la serviciu și îl iau pe el de la grădiniță. În drum spre casă, mă opresc în parc și cu ocazia asta conduc spre casă mai târziu, când orașul e mai puțin aglomerat decât ar fi la ora 18.30. Desigur, nu am dressing în mașină ca să îmi schimb outfitul de la birou ca nu cumva să dau motive de îngrijorare unor mămici plictisite în parc care vânează cocoțatele pe tocuri. Îmi pare atât de rău pentru acest articol, îmi pare rău că în loc să ne vedem de ale noastre, să construim o lume mai bună pentru copiii noștri, ne preocupă lucruri prea puțin importante și ale căror circumstanțe nu le cunoaștem, așa cum ar fi mămicile cu tocuri sau copiii însoțiți de bone. Sunt convinsă că fiecare suflet care se află în parc are propria poveste și parcă mi-ar fi rușine să mă insinuez în viața cuiva și să-mi dau cu părerea, să arăt cu degetul, să judec tocurile și să îmi laud tenișii. E atât de trist că doar cu asta ați rămas. Și e trist că ați stat să analizați, mai multe zile în șir, să urmăriți mămici ca să că faceți documentare completă pe articol. E trist că mergeți în parc (și) pentru acest lucru…

    1. Din păcate nu putem fi pe placul tuturor, implicit și al tău, Liliana. Să stai pe tocuri pe pietricelele din parc și pe nisip rămâne în continuare incomod, oricât de tare te-ai supăra pe noi.
      E adevărat, totuși, că este o diferență între a ieși pe tocuri la 10 dimineața și a ajunge așa în contextul unui program ce urmează activității de birou.
      Ai dreptate că fiecare are o poveste în spate. Dar dacă am lua totul atât de în serios și de dramatic, ne-am pierde simțul umorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *