Bone sub acoperire, partea I

nannyCum stăteam eu cuminte în nisip şi-mi vedeam de găletuşele pe care băiatul meu le umple şi goleşte cu o răbdare inepuizabilă, aud nişte acorduri filipineze într-o englezo-româno-tarzană, împărţind dreptatea între copii: “Nu e frumos like that! Now you play. After finish, you!” Noroc de copiii care înteleg că datul haotic din mâini li se adresează şi că nu prevesteşte nimic bun, aşa că se opresc din ceartă.

Bonele filipineze au împânzit oraşul. Şi, odată cu ele, a ajuns şi engleza de baltă să ne încânte timpanele şi aşa fragile de la atâtea plânsete îndurate. Sunt purtate peste tot, chiar şi-n restaurante, pentru că, nu-i aşa, părinţii au nevoie de linişte la masă. Aşa că bonele aleargă după copii departe de masa părinţilor, să nu-i deranjeze. Sunt multe familii care-şi iau bone filipineze pentru că aşa e moda în anturajul pe care îl frecventează. Pur şi simplu nu pot îndura ruşinea de a nu avea o micuţă asiatică în jurul casei. X si Y au deci, printr-o consecinţă logică, vor avea şi ei. Punct.

Mă întreb de ce aleg părinţii bone filipineze, prost vorbitoare de orice limbă în afară de limba lor maternă, care nu le foloseşte aici decât pentru dialogul între ele. Da, ştiu, a lansat cineva moda cu aceste bone micuţe şi ascultătoare, iar snobismul a făcut-o să explodeze. Visez la ziua în care va lua amploare şi o modă cu bone severe, bine educate, care sa devină personaje marcante ale educaţiei copiilor pe care-i au în grijă. Poate atunci nu voi mai auzi, la groapa cu nisip, spunându-se “lopeţică” (de la “lopetă”?!) în loc de “lopăţică”.

Am cunoscut odată o mamă care vorbea admirativ despre fosta ei bonă filipineză. Spunea că avea o voce extraordinară, iar când începea să cânte, se scutura cămaşa pe tine de emoţie. Pesemne că a fost adusă de peste mări şi ţări pentru a fi responsabilă atât cu trilurile din casă cât şi cu supravegherea copiilor. I-or fi amenajat o colivie?! Nu ştii niciodată cât de departe merg oamenii excentrici. În cele din urmă mi-a mărturisit că şi-a luat bocceluţa şi a plecat ilegal de la ei, cei care îi apreciau atât de mult vocea. A fugit în stil romantic, în miez de noapte, de mână cu şoferul familiei, cu care trăia o poveste de amor sincer, ce ar fi întrecut-o şi pe cea a lui Romeo şi Julieta. Cu singura precizare că nimeni nu era, de fapt, împotriva lor.


5 thoughts on “Bone sub acoperire, partea I”

  1. corectie: bonele filipineze sunt mai ieftine, stau si mai mult de 8 ore fara sa bombane, fiind interne nu intarzie dimineata, fac si menaj, si mai ales nu barfesc/dau din casa la presa/altii, asa ca unele familii cu o anumita situatie le prefera. Un alt argument: o bona romanca se poate suci peste noapte si sa zica: miine nu vin; ei bine filipineza nu poate miine sa plece la mama…desi uite, ca a plecat cu soferul:))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *