Și voi? Al doilea copil?

question_mark“Când veți avea un copil?” , “Dar voi, ce faceți? Timpul trece…”, “Cât mai ai până naști?”, “Unde naști?”, “Cu cine naști?” sau, chiar mai rău, “Cum anume ai de gând să naști?” sunt întrebări de care ai scapat în momentul în care puiul tau are mai bine de un an.

Te gândești, prin urmare, că poți să ieși în siguranță sub ochii parcului; până la urmă ai privirea ageră și recunoști de la o distanță de 10 cărucioare limbile acuțite în căutare de noutăți despre procesul perpetuării genelor familiei tale. Reușești, așadar,  să te bucuri de mici conversații pe alte subiecte decât soacre, curățenie, lipsa somnului, caca sau reduceri la magazinele de copii (nu neapărat în această ordine sau cu vreo asociere de cuvinte, asociere pe care, de ce să nu recunoaștem, o facem vrând-nevrând, unele mai des decât altele, uitând de mult râvnita eleganțムa statutului de doamnăƒ).

Am, din nou, vești pentru tine: Forfota nu se oprește aici! Atunci când te distrezi mai bine cu copilul tău și începi să te lăfăi în pielea ta de mamă care are lucrurile sub control, vine și o întrebare pe cât de firească (cred unii), pe atât de enervantă (cel puțin pentru tine): “Și, pe când al doilea?”. Deși, instinctiv, îți vine să sari în sus ca și cum ți-ar fi intrat un ghimpe sub unghie, fiindcă nu e prima oară când auzi această întrebare și cu siguranță nu e ultima, reușești să te aduni – ai totuși un an și ceva de antrenament serios în a nu-ți ieși din fire. Te uiți în stânga și în dreapta, în speranța că se pornește vreo ploaie subită, încerci să-i faci reclamă toboganului în detrimentul spațiului cu nisip – pentru a tenta copilul să se mute din acel loc și astfel să îl folosești drept scuză de sustragere de la răspunsuri. Ajungi chiar să îți dorești să plângă din senin, dar nu o face niciodată atunci când tu ai nevoie de asta. Nu funcționează nimic… Ești în fața faptului împlinit. Trebuie acum, în parc, stând cu fundul pe nisip și bătătorind energic cu lopata în găletuță, să hotărăști (în absența soțului tău și uitând de rânduiala divină a lucrurilor) când vei rămâne însărcinată cu al doilea copil, fiindcă dacă a ieșit din discuție din momentul în care ai fost abordată. Și asta nu e tot! Trebuie să rămâi însărcinată pe loc și, dacă se poate, direct în 4-5 luni – ca să nu fie diferență prea mare între copii – că e mare păcat să nu crească împreună și să îi vezi jucându-se (certându-se).

Te găsești așadar într-un moment cel puțin incomod, în care născocești răspunsuri de cele mai multe ori neadevărate, pentru a nu deranja persoanele care îți prezintă atât de multe motive pentru care pruncul tău trebuie să fie acompaniat de cel puțin un frate. Și atunci, evazivă cum ți-ai dori să pari – deși zâmbetul din colțul gurii te trădează – spui scurt: Lucrăm la asta! (curioșii cu siguranță  își vor completa tema de casă cu răspunsuri referitoare la ce anume lucrezi: la decizie sau la copil?).


One thought on “Și voi? Al doilea copil?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *