no sleep

Pe cine nu laşi să doarmă, te lasă (totuşi) să trăieşti

no sleep

Odată cu venirea prânzului vine şi momentul împlinirii planului meu ticluit în gând dis-de-dimineaţă: să dorm odată cu pruncul, ca să mai recuperez din oboseala acumulată în doi ani. Ştiu, cu un somn nu se face primăvară, dar se mai îmblânzesc cearcănele.
Cu ochii mici şi prietenoşi, pe jumătate închişi, anunţ copilul că e rost de nani, ca să ne mai încărcăm puţin bateriile pentru a doua parte a zilei. Acesta mă urmează în pat, atitudine pe care o interpretez în mod naiv drept un semn bun şi o dovadă de înţelegere din partea lui. Luăm poziţia de somn iar eu încep sa fredonez melodia care-l duce, de obicei, în lumea viselor. Un cântecel vesel, care-l învaţă sunetele pe care le scoate fiecare animal. Copilul e mai atent decât cred şi mă atenţionează că am sărit peste strofele cu văcuţa şi cu pisica. Deci trebuie să reiau întreg cântecul, pentru ca el să poată contribui cu “mu mu mu” şi “miau miau miau”. Reuşesc să termin trilul mai mult mârâind versurile, întrucât alunec uşor în somn. Fac o ultimă verificare, înainte să cad pradă viselor. Băiatul are ochii cât două cepe şi ţinteşte tavanul, gândind la ceva de făcut.
Închid repede ochii, să nu mă prindă şi să dau impresia că deja dorm, poate-poate se simte inspirat să mă copieze.
Începe seria de foieli, icneli, chiuituri şi alergături prin pat până se strânge cearceaful sub noi. E o luptă pe viaţă şi pe somn. Deodată, copilul sare ca ars, ca şi cum şi-a amintit că are ceva pe foc, şi strigă: “Mami! Apă!”. Mă ridic să îi aduc recipientul cu apă şi mă întind la loc. Băutul apei nu are niciun haz dacă nu dai din picioare în acelaşi timp aşa că începe să pedaleze în aer, lovind patul şi pe mine totodată, că doar ce caut în calea picioruşelor lui?!
Șâșâi la el să înceteze şi să se culce, dar îndemnurile mele îşi fac efectul doar pentru o scurtă perioadă. A terminat de băut apa şi sunt aspru sancţionată pentru că n-am fost atentă la asta, recipientul fiindu-mi trântit în cap. Este un fel tandru de a-mi transmite că vrea să-l iau din mâna lui.
Din poziţia culcat, copilul ajunge în lumânare, cu picioarele în sus, pe perete. Hârș-hârș, sus-jos…de 46 de ori, că am numărat.
În tot acest timp mi-a sărit somnul pe jumătate, dar nu e totul pierdut. Măcar o oră, că am atâââta nevoie!
Pruncul pune capul pe pernă şi-mi dă senzaţia că se linişteşte în sfârşit. Îmi vine să mă scarpin pe un picior, dar nu vreau să fac nicio mişcare, să nu stric feng shui-ul. Doar că el caută în continuare joaca şi mă strigă de 64 de ori de data aceasta, că am numărat. Picătura chinezească devine brusc o tortură la care mă gândesc cu drag. Mă strigă cu toate apelativele pe care le ştie. Pe nume, apoi “mami” şi apoi “fată”, acesta din urmă fiind ultima achiziţie a vocabularului său în formare, cuvânt folosit de mine în glumă şi luat de el în serios. La a 65-a strigare răspund şi se oprește. Ia uite!, mă gândesc. Dacă ştiam că se opreşte, îi răspundeam de la prima. Mă dau jos din pat şi îl invit la joacă, întrucât văd că n-are nicio intenţie de a se odihni, iar mie mi-a fugit somnul atât de departe încât trăiesc cu teama că nu va mai veni niciodată înapoi.
Copilul ignoră invitaţia mea cu explicaţia simplă “mami, nani”, se întoarce pe-o parte şi se culcă, lăsându-mă în picioare, mai activă ca niciodată şi cu cearcăne de o nuanţă mai închisă decât erau dimineaţa. Dacă somn nu e, nimic nu e.


2 thoughts on “Pe cine nu laşi să doarmă, te lasă (totuşi) să trăieşti”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *