" />

Fără scutec – partea a doua. Aştept sugestii!

Antrenamentul continuă. O dată da, o dată ba şi uite aşa ne încurajăm unul pe celălat că suntem pe drumul cel bun. Vremea este superbă şi ne îmbie să petrecem mai mult timp afară. Mai mult timp în aer liber = mai multe schimburi de haine în rucsac. După ce s-a cerut deja la un pomişor, mă simt încurajată. Gata! Omuleţul ştie ce are de făcut. Ajungem la un loc de joacă şi-mi privesc odorul cu sufletul plesnind de mândrie: a scăpat de scutec! Fac bilanţul. A fost dificil, dar n-a durat chiar aşa de mult încât să-mi albească integral podoaba capilară. Ochii fini ai mămicilor cunoscătoare, cu care ne petrecem de obicei timpul în parc, remarcă şi ei admirativ că băiatul e fără scutec. Îl laud cu voce tare, negăsind suficiente calificative elogioase la adresa lui.

Şi pe când ajung la cuvântul “formidabil”, îmi văd pruncul cum se ridică în picioare deasupra bicicletei pe care o luase împrumut şi dă drumul la şiroaie de pipi, care se preling aburind pe pantaloni, pe şaua bicicletei şi pe roata din spate a acesteia. S-a luat cu joaca şi a omis să mă anunţe. Sar ca străpunsă de o mie de ace simultan şi, dintr-un salt, sunt lângă el.

În timp ce analizez ce să fac mai întâi, văd că se apropie şi posesorul bicicletei, un băieţel de vreo trei ani, împreună cu mama lui. Le citesc îngrijorarea pe faţă. Odată cu şerveţelele scoase unul câte unul pentru a şterge bicicleta împrumutată, descopăr că din gura mea iese o ploaie de scuze, fără cuvinte repetate, din poziţia umilă a ghiocelului. Capul plecat, mâna cu şerveţele umede şi uscate deopotrivă, pe bicicletă, o altă mână pe propriul copil, ca să nu plece ud să se urce şi pe alte jucării şi cu gura turuind păreri de rău şi implorând iertare. Mama se dovedeşte oarecum înţelegătoare, prin prisma admiraţiei declarată că măcar încerc să-mi dezvăţ odorul de scutec, în vreme ce băiatul ei refuză categoric o asemenea acţiune. Îmi mărturiseşte aceste lucruri şi-mi spune să nu-mi mai fac griji, pentru că a fost doar un accident. Dar tonul ei nu mă convinge.

Curăţ şi lustruiesc bicicleta şi îmi notez în minte să pun de acum în rucsac soluţii dezinfectante, lavete, cârpe uscate din microfibră şi din bumbac, un mop şi o găleată. Nu se ştie ce-mi rezervă viitorul şi nu vreau să mă prindă descoperită. O să ajung, oare, sa ies cu valiza în parc?


10 Comments

  1. Eu iti recomand sa faci asta vara. Eu asa am facut. La mine a fost brusc. Adica de azi nu le-am mai pus. Au facut pe ele, bineinteles, le-am lasat nitel murate, fara sa-mi bat capul. Au venit singure sa ma traga de mana, sa-mi arate “bravura”. Si in vreo 2-3 zile am scapat. Preventiv, le puneam cand plecam pe undeva. Dar se abtineau, nu faceau. Mult succes!

    Reply

Lasă un comentariu

Required fields are marked *.