" />

Negativismul mă face să fiu…negativă!

 

imageDialogul cu pruncul meu aflat la teribila vârstă de doi ani, decurge încurajator, zi de zi.

Dimineaţa.

Eu: – Hai să ieşim afară, uite ce frumos este!

El: – Nu este flumos afară. Nu ieşim.

Eu: – E frumos. Uite soarele sus pe cer!

El: – Nu e soalele sus pe cel.

Eu: – Bine. Şi ce vrei să facem? Stăm în casă şi ne jucăm?

El: – Nu stăm în casă şi ne jucăm.

Reuşim să ieşim, totuşi, afară.

El: – Ce maşină e aia, mami?

Eu: – Este Toyota.

El: – Nu este Toyota.

Eu: – Bine.

Dimineaţa trece, atitudinea rezistă. Vine prânzul.

Eu, schimbând strategia: – Vii cu mine în cameră? Îmi este somn şi aş vrea să-mi povesteşti ceva ca să adorm.

El: – Nu vleau să dolm. Nu vleau să povestesc ceva.

Eu: – Bine. Atunci stai şi te joacă iar eu merg să ma odihnesc puţin.

El: – Nu vleau să mă joc. Nu se odihneşte mami. Urmează plânsete de rigoare menite să întărească vorbele spuse.

Nimic nu se schimbă odată cu lăsarea serii.

Eu: – Hai la baie!Vrei să te bălăceşti?

El: – Da. Primul “da” pe ziua de astăzi. Nu e chiar aşa de rău. Mă înviorez chiar. Tot el, dându-şi seama de ce a zis, revine asupra deciziei: – Nu vleau în baie. Vleau Sia (videoclip).

Eu: – Nu mai cântă acum. S-a dus la nani.

El: – Nu s-a dus la nani.

În pat, adoarme scandând “nu dolmim”. Iar eu îi confirm că nu, doar ținem ochii închiși până dimineață.

Primele cuvinte cu care mă întâmpină la trezire sunt: – Nu dolmim.

Îi confirm că nu, nu dormim. Şi nu-l mint cu nimic.

Sursa foto: www.usatoday.com


One Comment

Lasă un comentariu

Required fields are marked *.