O oră obositoare din viaţa mea

Mother yelling at daughter (10-12 years) through megaphone
Mother yelling at daughter (10-12 years) through megaphone
Locul de joacă. O bunică, însoţitoare a doi copii de aproximativ doi şi cinci ani, dă comenzi milităreşti, lătrând deloc afectuos.
“Dă-te pe tobogan! Hai! De două ori!” Cel mic o ignoră şi aleargă către sora lui care-l aşteaptă cu braţele deschise. Mamaie către fată: “Hai! Prinde-l în braţe! Nu-l ridica, lasă-l jos!” Copiii o ignoră la unison şi încep să alerge. Cea mare prima, că e mai sprintenă, iar cel mic după ea. Hop ş-al meu după ei amândoi, bucuros că şi-a găsit parteneri de fugă.

Mă proptesc cu barba-n palmă şi aştept, interesată, să văd dacă ordinele i se vor transmite şi lui. Îmi pregătesc replicile de atac, aducându-le din minte spre vârful limbii.
Mamaie continuă, adresându-i-se fetei: “Nu mai alerga aşa tare, că ei sunt mai mici şi nu ţin pasul!” Ţineau pasul amândoi foarte bine, dar ea părea să vadă altceva. Apoi continuă: “Alergaţi mai încet, că transpiraţi! Hai, mai daţi o tură şi gata, ca să se mai dea ăsta mic şi pe tobogan!”
În mod absolut surprinzător pentru mine, băiatul ei cel mic se îndreaptă către tobogan. Replica bunicii i-o fi amintit de el. Mamaie, mândră că pruncul se supune ordinelor, trece la noi comenzi: “Hai, dă-te de câteva ori doar! Dar nu urca scările prea repede! Stai! Mai încet! Lasă-l şi pe băieţel (n.a. al meu adică)! Hai! Acum dă-te! Ţine picioarele sus! Bravo! Încă o dată!” Apoi către fată, care părea confuză şi în aşteptare de noi ordine: “Hai! Dă-te şi tu pe tobogan! Ce stai acolo?”

Am plecat năucită spre casă. Am mărit pasul de teamă să nu primesc, în urma mea, indicaţii pentru cum să parcurg drumul: “Mergi drept! Hai, aleargă! Stai! Mergi mai încet! Mai pe dreapta! Nu pe lângă gard! Hai, înainte! Opreşte-te!”…
Sursa foto: http://pricelessparenting.blogspot.ro/2011/04/orders-are-easier.html

4 thoughts on “O oră obositoare din viaţa mea”

    1. Cred ca i-a inscris la serviciul militar de cand s-au nascut, iar acum ii antreneaza pentru surpriza pe care le-o va face la majorat :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *