Concediul afectează calitatea scrisului pe blog

FullSizeRender(1)În caz că vă întrebaţi de ce nu mai găsiţi articole noi pe blog…ei bine, copilul şi-a continuat concediul şi este în vacanţă la bunici. Deci nu mai am inspiraţie şi sursă de amuzament. Am constatat, cu ocazia asta, că viaţa noastră nu mai este la fel de palpitantă în lipsa omuleţului care ne plimbă în caruselul tuturor trăirilor, de dimineaţa şi până seara. Camera lui nu are farmec atunci când jucăriile sunt frumos ordonate. Iar când revenim de la treburile care ne ţin ocupaţi, mai că ne vine să ne uităm la un dvd cu Mickey Mouse.

Mi se face dor de el aşa că îl sun mereu să-i ascult poveştile. Aflu că îi construieşte bunicul (preferat) o căsuţă în pom şi că el e ajutorul lui de bază. A primit un ciocan mic cu care a învăţat să bată cuiele. Îşi mai dă şi peste degete, dar aşa a învăţat să fie atent şi să se ferească. Apoi îmi spune că ştie să mânuiască tesla. Eu îl felicit întrebându-mă ce Dumnezeu e aceea o teslă şi caut în dicţionar. Aha! Am mai învăţat ceva de la băiatul meu…

Povesteşte frumos şi haotic despre multele întâmplări care îl ţin ocupat toată ziua. Când s-a dus să vadă dacă are ouă de adunat din cuibar, a prins în mânuţe un ou exact când îl făcea una dintre găini. Uimirea a venit de la faptul că era cald. I l-a dat bunicii să-l fiarbă şi l-a mâncat cu poftă, mândru de rezultatul muncii lui. În semn de recompensă, a strâns iarbă şi le-a dat găinilor să mănânce. Câte un fir, ca să nu se îngraşe. Cocoşului nu i-a dat pentru că e deja mare 🙂

A observat cum se hrănesc albinele cu nectarul şi cu polenul florilor şi a înţeles că ele sunt cele care ne dau mierea atât de gustoasă. Iar când a avut poftă de fructe, bunicii i le-au cules din copacii din livadă şi le-au mâncat împreună. Nu le-au mai spălat, că doar ce fuseseră curăţate de ploaie.

Mi se umple sufletul de bucurie şi îmi mai alin dorul când ştiu că viaţa este atât de palpitantă pentru el acolo. La oraş, drumul către natură este presărat cu maşini care poluează şi cu lume grăbită şi indiferentă la frumuseţile lumii care ne înconjoară. Îmi spune că trebuie să închidă, pentru că i-a terminat bunicul de construit un tobogan şi trebuie să se joace. “Te pup şi te iubesc, mami!”, şi ziua mea se înseninează.


One thought on “Concediul afectează calitatea scrisului pe blog”

  1. Sa speram ca nu se loveste cu tesla unde nu trebuie. 🙂
    Fi-miu, cand era mic, vorbea foarte mult iar tata, ca sa aiba si el un moment de liniste i-a spus ca e foarte bine sa tina strans intre dinti un fir de patrunjel, rezolva orice problema , trece orice durere. Asa ca, daca era prea liniste in curte insemna ca pe fi-miu il doare ceva, ori s-a lovit si e cu patrunjelul in gura. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *