Unde mai mâncăm? Unde ne mai jucăm?

'Have you seen a lady in a red dress without me?'

Ne-a luat foamea așa că am mărit pasul către o terasă din parc, la care știam că găsim și un loc de joacă pentru copii. Între timp, locul a devenit accesibil doar contra cost. Plătesc, dacă tot am ajuns aici. Las băiatul acolo, la joacă, și îi explic zânei care supraveghea copiii la ce masă mă găsește, în caz de nevoie.

– Ce nevoie?, mă întreabă ea.

– Poate vrea copilul să vină la mine, răspund eu.

Ma informează pufnind aer pe nări că ea nu e pusă acolo ca să-i însoțească pe copii la mese. Bine, gândesc, poate că are dreptate. Dacă ar pleca ea cu fiecare copil, ceilalți ar rămâne nesupravegheați.

Ca urmare, o rog să atenționeze un chelner, care îi va fi la îndemână, sa-mi însoțească băiatul și să nu-l lase să plece de unul singur. Ea mă liniștește spunându-mi că, dacă iese din spațiul de joacă, se uita ea lung după el ca să vadă ce traiectorie apucă, cu speranța sinceră că o ia înspre masa la care sunt eu.

Văzând că nu ajung la nicio concluzie cu prințesa (era îmbrăcată într-o rochie de prințesă), am trecut la planul B: i-am explicat băiatului că sunt foarte aproape de el și că, dacă vrea să vină la mine, trebuie doar să mă strige tare, tare, că-l aud. Ceea ce s-a și întâmplat.

Concluzia: am mai multă bază într-un copil de doi ani jumătate decât într-o zână ajunsă la maturitate.

Sursa foto: cartoonstock

 


One thought on “Unde mai mâncăm? Unde ne mai jucăm?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *