Ce se mai aude pe plajă?

  
Vacanța e un prilej bun pentru a auzi oamenii dându-și drumul la gură. Vrei să te relaxezi și fix atunci copiii (pe care ți i-a adus barza, contrar voinței tale) vor să-ți strice intenționat buna dispoziție. Sau cel puțin așa pare de pe margine.

 Iată câteva exemple de educație ca la carte:

1. Nu mai fă ca un animal, că vin acum la tine și-ți înroșesc fundul!

2. Treci aici să te încalț! 1…2…3! 1…2…3! (bis, bis). Treci încoace ACUM, că deja am numărat de patru ori și eu nu număr de zece ori!

3. Ești un nesimțit! Haide și stai aici lângă bunicuța! 

4. Vrei porumb? Vrei o gogoașă? Vrei o înghețată? Vrei pufuleți? 

5. N-ai putea să stai cuminte pe saltea și să n-o mai enervezi pe mami în dimineața asta? Vezi că te trimit acum în cameră. 

Sursa foto: www.nickmom.com

Care a fost mai rău întâi? Copilul sau găina?

cartoon-mean-old-woman-19380801Ceea ce urmează să vă povestesc nu prea are haz. E doar o întâmplare nefericită pe care nu vreau s-o ţin doar pentru mine.

Băiatul meu se juca frumos cu maşinuţa unui alt băiat, la un loc de joacă din parc. Posesorul de drept al jucăriei nu avea nimic împotrivă şi îşi vedea de treaba lui, într-un joc inventat de el. Toată lumea era fericită, cu excepţia bunicii (sau a bonei, că nu ştiu care era relaţia dintre cei doi) care îmi urmărea copilul ca un uliu. La intervale scurte de timp îşi îndemna odorul să-şi ia jucăria înapoi, deşi acesta n-o voia. Şi nici nu plecau de la locul de joacă. Deci urgenţa era doar în sufletul ei nerăbdător să ţină maşinuţa în mâini şi s-o strângă la piept.

Continue reading Care a fost mai rău întâi? Copilul sau găina?

Vrei să redecorezi? Uite ce ai de făcut!

buried-boxesVrei să renovezi casa dar amâni mereu din comoditate? Nu reușești să-ți faci curaj să muți mobila și să reorganizezi șifonierele? Avem soluția pentru tine: sarcina! Rămâi însărcinată și primești la pachet și instinctul de cuib. Odată cu acesta, vor veni la promoție atât ideile de schimbare cât și energia necesară.

Continue reading Vrei să redecorezi? Uite ce ai de făcut!

Tu ce faci la ieșirea din maternitate?

x354-q80Vara, nebunia se mută pe litoral. Atât la propriu, cât și la figurat. Reportajele tv nu vă arată ceea ce am să vă povestesc eu în continuare. Ori că nu le caută pe femeile acestea, ori că, dacă le-ar găsi, le-ar trimite direct pe canapeaua lui Măruță… Nu știu cauza exactă, dar vă asigur că merită toată atenția noastră.

Continue reading Tu ce faci la ieșirea din maternitate?