" />

Dragostea în vremea copilăriei

delillo-r-22

Cinci momente în care îţi vine să-ţi iei câmpii şi pe care specialiştii le omit ca exemple în metodologia parenting-ului iubitor şi complet necondiţionat:

1. Vii de la cumpărături cu şase plase grele, de care copilul trage până le rupe în faţa blocului (produsele ajungând pe trotuar) din dorinţa de a fi luat ACUM în cârcă sau în braţe;

2. Ai nevoie urgentă la baie dar copilul insistă să deschidă el uşa, deşi nu ştie cum se mânuieşte cheia. Dar a văzut de atâtea ori la tine şi vrea ACUM să încerce;

3. Din dorinţa de a vedea ce este în recipientele de pe masă, trage de ele şi conţinutul ajunge pe jos. Ca şi cum nu este suficient, întinde totul cu picioarele pe gresie, ca să studieze atent ce se află în compoziţie;

4. Se ridică brusc de pe oliţă, ca să dea fuga către nicăieri. Oliţa, lipită de fund, se desprinde în aer, răspândind tot conţinutul pe podea. Pe copil nu pare să-l deranjeze şi-şi continuă fuga, murdar de acum şi pe picioare, nu doar la funduleţ.

5. Seria de “de ce?”-uri interminabile şi iraţionale de multe ori, adresate doar pentru că poate, nu pentru că ar căuta cu adevărat un răspuns.

Sursa foto: google images


2 Comments

  1. Am trecut prin toate, pe rand. La prima mai putin ca mi-am luat cos de cumparaturi pe roti si trag cele 20kile de legume si fructe dupa mine.

    Una mai haioasa, din viata mea. Copilul intra in baie, ia cheia si se incuie. Blocata acolo, nu poate deschide usa, eu calma sa nu o sperii lupt cu surubelnita, in timp ce tropai ca vine pishulica si la mine. Daca nu rezolvam situatiunea, faceam pipi in ghivece.

    Reply

Lasă un comentariu

Required fields are marked *.