Nici nu am titlu pentru ce urmează

Știi feelingul acela pe care ți-l dă o zi de marți 13? În care te gândești dacă să ieși din casă sau nu? Sau fiorii dați de momentul în care îți taie calea o pisică neagră, când te încearcă piruete în mijlocul drumului însoțite de un elegant scuipat în toate punctele cardinale, să alungi relele? Sau și mai mult, când verși sarea pe jos și dai cu sare peste umăr, ca o năucă, sperând să întorci timpul și să eviți certurile din ziua aceea, pornite de nenorocita sare care nu stă în borcan?

Sunt toate subestimate… Ar trebui să se dea avertismente cu coduri portocalii pentru ziua de luni dimineața! ASTA e zi nefastă! Luni dimineața, în jurul orei 7, se întâlnesc și toate pisicile negre și toată sarea din lume, fie ea de Himalaya sau nu. Luni dimineața trebuie sa te gândești de două ori la tot ce vrei să faci și la tot ce îi ceri copilului să facă. Fiindcă luni dimineața e zi cu adevărat problematică. Se merge din nou la gradiniță după un weekend acasă. Luni dimineața, doamnelor, este cu adevărat o zi pentru care trebuie să găsim un remediu neapărat  băbesc, fiindcă abordările necondiționate, democratice, conștiente sau cele prin joc, nu par să aibă puteri în fața noii superstiții.

Ce idei aveți? E clar că nu pot arunca cu copilul sau cu soțul peste umăr, nici să scuip prin dormitor sau să decid să nu ies din casă…

Girls just wanna have fun

going outNoi, mamele,  suntem creaturi extraordinare care, pe lângă că avem nenumărate calități,  avem această minunată superputere de a face mai multe lucruri în același timp. Multitasking se numește. Constă de fapt în a face (cu un aparent succes) o sută de lucruri deodată în timp ce nici unul dintre ele nu e dus la bun sfârșit fără a fi direct responsabil de începerea altor trei lucruri (cel puțin) pe care nu ai cum să le termini, oricât de mamă ai fi. E ca atunci când faci un bulgăre de zăpadă. Se tot prind de sarcinile tale alte sarcini, până când nu mai poți căra bulgărele și îl izbești naibii de pământ. Asta, dragelor, este o altă calitate a noastră. Continue reading Girls just wanna have fun

Cum intră un bărbat în panică

  
Prima oară când mi s-a rupt apa, iubitul meu drag, galben la față, era deja pe scara blocului. O rupsese la fugă către maternitate, cu scârțâit de ghete, că eram în toiul iernii…doar că fără mine, ca și cum el era cel care năștea. Iar eu îl întrebam unde se grăbește, că poate doar ni se pare că naștem. La cum trăia de intens momentul, folosirea pluralului nu e deloc întâmplătoare. 

Ideea era că eu nu am crezut nicio clipă că acela este momentul mult așteptat. Deh, mă uitasem la prea multe filme americane și trăiam cu impresia că ruptul celebrei ape înseamnă musai un flux necontrolat al unei cantități mari de lichid, care inundă totul în jur. Iar eu abia zărisem un firicel de apă, de-am crezut sincer că m-am scăpat pe mine puțin, sub presiunea greutății care apăsa constant pe vezică. 

A doua oară, același firicel m-a făcut să cred că avem un tipar conform căruia la mine nașterea de prunci se produce firav, nicidecum scandalos. Ca și cum copiii mei au hotărât să vină discret pe lume, să nu cumva să deranjeze pe careva. Nici atunci n-am crezut că începe efectiv travaliul, ci căutam orice altă scuză ca să nu fiu nevoită să accept ca da, trebuie să dau fuga la maternitate. 

Cel mai haios lucru în toată experiența aceasta este expresia de pe fața soțului. Nu se compară cu absolut nimic, parol! Devine schimonosit de teamă, speriat de ce urmează. Mai că-l apucă și pe el contracțiile și cârceii în tot corpul. Se grăbește la maternitate ca să nască odată și să scape de durere, iar tu te vezi nevoită să-i amintești suav, cu două palme aplicate pe fiecare obraz în parte, că nu el poartă copilul în pântec. Nu de alta, dar trebuie să-l trezești ca să fie în stare să conducă mașina.
 Se dă viteaz și insistă să intre cu tine în sala de operații, însă tot tu, deși în travaliu, rămâi cea lucidă și-l oprești la ușă. Pentru binele lui. Și al tău. Unii bărbați nu sunt făcuți să suporte durerea alteia și ai vrea ca medicii să se concentreze la tine și nu la înlăturarea leșinatului din sala de nașteri. 

Sursa foto: google.images

De ce ducem copiii la grădiniță?

every_child_is_an_artist__the_problem_is_how_to_re_by_streetartsavemylifeCum de ce? Ca să învețe să deseneze în contur. Și ca să învețe poezii, să le recite apoi la comandă la întrunirile de familie.

Am auzit multe persoane (mămici, bunici și bone deopotrivă) care decretau cu mândrie, după câteva săptămâni de la începerea grădiniței, cum că pruncul a învățat să deseneze în contur și că știe deja și câteva poezii. Este un tipar, iar femeile acestea par să fie peste tot. Apoi, aceleași persoane, îți detaliază cum ele însele s-au străduit din răsputeri să învețe copilul să nu depășească liniile desenelor, dar că metodele lor n-au dat rezultate. Ți-o spun cu atâta patos, ca și cum de asta le depinde viața: de încadrarea în contur.

Continue reading De ce ducem copiii la grădiniță?