Părinți anonimi

Mi s-a izbit azi de ochi un afiş care mi-a captivat atenţia pentru câteva minute bune. Se anunţă cu trâmbiţe şi tarife (bineînţeles) că se organizează Grup de suport pentru părinţi. Se doreşte, chipurile, a fi încă un cadru în care să învăţăm de la cei mai învăţaţi cum să fim părinţi. Nimic rău în asta…cu toate că mie, sincer, îmi sună a “să ne sprijinim unii pe alţii în procesul de a ne suporta copiii”.

Nici nu ştiu dacă e de râs sau de plâns. Pe mine, una, m-a pufnit râsul. Asta pentru că deja îmi imaginam cum fac parte din acest grup şi merg la întâlnirile săptămânale, care încep cu : “Bună, sunt X şi sunt mamă de 2 ani”. Sau “Bună, sunt Y, sunt tată, dar încerc să mă las”. Bieţii de noi, avem nevoie de grup de suport săptămânal în care să ne vărsăm amarul legat de cât de greu ne este că avem copii. Năpăstuiți de soartă mai suntem. Azi-mâine se vor inventa adevărate clinici de recuperare pentru părinți.

După ce râd bine de una singură, accept ideea de grup pentru părinţi fără să mă abţin de la a comenta la alegerea nefericită a cuvântului “de suport”. Deși, dacă mă uit bine în ograda mea, găsesc câteva situații în care aș putea sa strig AJUTOOOR! cu două guri.

Se pare că rolul, ipostaza sau statutul de părinte a devenit dintr-o dată o categorie vulnerabilă, primejdioasă, în care nu ai vrea Doamne ferește să ajungi şi în care dacă ai ajuns, ai nevoie de grup de suport să supravieţuieşti. Trebuie să ne sprijinim între noi în calvarul asta care ţine de toată greutatea de a fi părinte. Fără să faci parte dintr-un astfel de grup, nu ai cum să răzbești şi să îţi creşti copilul.

Da, hai să ne lăsăm cu toţii copiii în grija bonelor şi să mergem la cât mai multe grupuri de suport, câte unul pe zi dacă se poate, neapărat să fie organizat seara, după gradiniță sau școală, sau mai bine în weekend – un fel de weekend prelungit cu ședere peste noapte, în care să ne văicărim că nu ştim cum să ne mai suportăm copiii. Şi când ştim tot ce trebuie să facem şi cum să facem, să mergem acasă la ei şi să ne mirăm ce mari s-au făcut!

Dacă titlul întâlnirii nu v-a convins, cu siguranță fursecurile și ceaiul incluse în preț vă vor convinge.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *