Cine a pus lacăt la ghenă?

image

Nu mi-am dat seama ce activist în reciclare pot să fiu până nu am rămas acasă singură cu copiii și am constatat că nu am cum să arunc gunoiul, chiar dacă aș coborî doar cu cel mic la ghenă, fiindcă e lacăt pe ea!

Ori activist în protejarea mediului ori geniu în construcția de scripete. Asta pentru că avem geam și pe partea cu ghena. Că de nu, dădeam proba de aruncare a gunoiului peste bloc în loc de aruncarea buzduganului.

Chiar dacă aș duce sacul de gunoi între dinți, în mâini ducând copiii, căruciorul și sacul cu jucării, constat că un lacăt la ghenă nu se poate deschide cu degetele de la picioare. Pun un copil pe un umăr, altul pe după gât precum o blană de vulpe, mențin bine echilibrul ca să nu cadă niciunul și eliberez mâinile. Deschid lacătul, dar cum iau sacul de gunoi de jos? Nu mă țin genunchii pentru genuflexiuni cu doi copii în cârcă. Descopăr că am aptitudini de mare fotbalist când centrez (fără să dau cu capul) sacul de gunoi cu latul piciorului, acesta aterizând direct în tomberon. Felicitările, trofeul și dansul victoriei mai târziu.

Închiderea lacătului cu dinții mi se pare floare la ureche. Următoarea provocare: mersul la cumpărături în aceeași formulă veselă.


One thought on “Cine a pus lacăt la ghenă?”

  1. te invit pe alte meleaguri, unde gunoiu se ridica o data pe sapt sau la 2 sapt, si se duce undeva in …fata imobilului la ora fixa. Si uite asa am ajuns sa apreciez ce am.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *