Micul Big Bang


Obig_bangDespre relativitatea timpului am mai scris. Ai să spui că mă repet, însă este un subiect atât de ofertant, încât merită să revenim la el. Și ce dacă ne repetăm? Repetitio est mater studiorum, cică. Nu și în ceea ce privește eforturile zilnice de a-ți lămuri copilul să salute când intră sau iese dintr-o încăpere. Atunci intervine altceva: Dura lex, sed lex. Și legea o cam face cel mic, recunoaște. Însă, cu răbdare, sper că Experientia docet. Dar să nu derivăm de la subiect, că ajungem de la latină la sarmale.

Citesem deunăzi, într-unul din momentele mele în care mă cuprinse conspirația așa cum te cuprinde o viroză de primavară,  despre o teorie cum că nici timpul nu mai e ce a fost. Ceva legat de o rezonanță magnetică. Bine, îmi zic. Și ce e nou în asta? Eu de când vă spun că trec zilele fără să apuc să fac un duș ca lumea? M-a intrigat foarte tare faptul că unii susțin (cu argumente ale fizicii cuantice pesemne, domeniu pe care îmi este greu să îl pronunț cu voce tare, darămite să îl și pricep) că ziua nu ar mai avea 24 de ore, ar avea 16. 16? Serios? Dacă ar avea 16, aș reuși și eu să dorm, să mănanc, să merg la un balet, pilates, poledancing… ceva. Ce vorbiți? Ia mai masurați o dată, cu viteza luminii.

Determinată cum sunt, că doar are de la cine moșteni buburuza, mă pornesc eu cu spirit de învățăcel să-l citesc pe Stephen Hawking (care pretinde că a scris unele volume pe înțelesul tuturor), ca să pricep mai bine cum stă treaba cu istoria timpului. Frumos explicat domnule Hawking. Permiteți-mi însă… De ce nu ați ținut cont în analiza întortocheată și de dimensiunea mitico-practico-științifică a statutului de părinte? Ce Rezonanță Schuman? Stați să vă spun eu de rezonanța unui plâns de 20 de minute pe ceas, resimțit ca 10 zile de antrenament în armată. Ce teoria Big Bang? Nu v-ați gandit la teoria marelui cucui, cu efecte dezastruoase asupra timpanelor vecinilor, teorie care îi conving din ce în ce mai tare că plânsul nu are nici  început nici sfârșit, așa cum chicotesc unii pe la colțuri, că nici Universul nu ar fi avut vreun început? Și-apoi mai urmează ceva.  O descoperire ce peste câțiva ani va fi considerată la fel de inovatoare cum a fost acum mulți ani și teoria potrivit căreia Pamântul ar fi pătrat. Cu toate că parcă plânge (copilul) ore întregi când se lovește, atunci când e vesel și se joacă binedispus jumătate de oră, trece totul într-o secundă. Ceea ce mă duce cu gândul la perioada sarcinii. Mereu îmi ziceam: mai am timp, mai am timp. Pană când m-am trezit că nu îmi mai încap în piele și a apărut bucuria, pe nepusă masă, că 9 luni nu ajung să te pregătești, oricât te-ai minți singur(ă). Și apoi parcă începe adevaratul timp. Și nu mai știi sau vrei să știi cum a fost înainte. De un lucru sunt convinsă. Pământul e rotund. La fel cum e și casa mea. Altfel nu îmi explic cum de mă învârt mereu, fără să termin ce îmi propun să fac.

sursa foto: http://www.bzi.ro

Timpul este relativ

image

Îmi place să trăiesc periculos. Cu doi copii, dătători de adrenalină (și emoții nemaitrăite) în comparație cu care cel mai rapid și înalt carusel din lume pare o joacă de copii, ca să zic așa.

Despre cum trecea timpul pe vremea când aveam doar un copil în viața noastră, am mai scris aici.

Continue reading Timpul este relativ

Ciocolata de casă – cea mai bună rețetă

Toddler Party(1)Azi ne-am trezit într-un mood à la Montessori cu miresme de Waldorf și presărat cu învățare prin joacă. Și ce să facem cu atâta energie debordantă? Ciocolată! De casă! Adică homemade, handmade, uneori feetmade. Nu! Nu! Nu e vegană, nu e raw și nu e fără zahăr. Este C I O C O L A T Ă! Fiindcă avem și un spirit de parenting democratic și mai facem cum vrem, uneori. Și am facut muuultă. Să vă dau rețeta: Continue reading Ciocolata de casă – cea mai bună rețetă

Cum tratăm mucii?

imageDeseori suntem sfătuiți să fim atenți la balaurii ce ies sau nu ies din nasul copiilor noștri. Ne sfătuiesc persoane avizate, dornice să prevină, pe care normal ar fi să le ascultăm. Câteodată, rar ce e drept, ne sfătuiesc să tratăm mucii acasă, să izolăm copilul de colectivitate (a se înțelege prin colectivitate: școală, grădiniță, loc de joacă, dar și sala de cinema unde unii vor să își ducă copilul la film fără să iasă de acolo cu o enteroviroză),  în funcție de culoarea mucilor, viteza de curgere, vâscozitate, abundență și altele. Și atunci  vine greul… Când trebuie să rămâi acasă cu copilul tău și mai ales cu mucii lui…

Haideți să vă zic eu cum tratează, de fapt, unii mucii.

1. Cu ignor. Se fac că nu ii vad. Ce contează dacă sunt acolo, ies din nas și le fac cu mâna? Închid ochii și trimit copilul la gradiniță, școală, loc de joacă – dupa caz – și Doamne ajută!

2. Cu indiferență. E nasul infundat? Sau, mai rău, îi curg mucii în gură?  N-are nimic… E sezonul…Să facă și alții imunitate după nasul copilului lor și cheful părintelui. De ce să își ia ei liber de la muncă, să ingrijească copilul, când pot alții să facă asta,  după ce mucii copilului lor găsesc mai confortabil nasul celorlalți copii, sau mai rău, gâtul, urechile sau sinusurile.

3. Cu miopie. Nu îi văd nici de aproape, nici cu lupa. Și ce dacă horcăie copilul și face balonașe la nări ce se văd și din spațiu? Ei nu văd bine, doar în aceste imprejurări. Copilului lor le-a curs nasul la creșă? Ce ciudat… Acasă la ei nu se întâmplă asta niciodată. Cred că are nasul ăla un buton de on/off ce se activează NUMAI după ce copilul e lăsat la creșă.

4. Cu daltonism. Avea muci? Serios? Verzi? Care cel mai probabil colcăie de microbi? Nu se poate așa ceva! Ei i-au văzut mucii, erau sigur incolori, ușor observabili, puțin spre galben, ca niște râulețe ce se trag din izvoare de sănătate.

5. Și, nu în ultimul rând, cu lipsă de respect. Și pentru muci dar mai ales pentru ceilalți copii și părinții lor.

sursă foto: https://www.lawrence.k12.ma.us

Româncele au talent…la sport

image

N-am știut că poate fi atât de amuzant să-ți asiști copiii practicând diverse sporturi.

Să luăm, spre exemplu, înotul. După ce predai copilul antrenorului, la vestiar, mergi frumos în tribună ca să-ți urmărești și să-ți admiri odrasla. Și să le spui tuturor de acolo care e al tău și cât de bine înoată. Ce mai! Cel mai bine! Plesnește sufletu-n tine de mândrie și abia atunci începi să observi ce face restul lumii, care se află acolo pentru același lucru.

Continue reading Româncele au talent…la sport