" />

Copii șmecheri, părinți blegi

image

Știți care e cea mai mare calitate a unui bebeluș sau a unui copil mic? E ȘMECHER dom’le!

Întrebi despre un copilaș ce face și ți se răspunde cum este. E șmecher! S-au dus vremurile când ți se răspundea că e bine, sănătos, galben de gras, frumos, iubitor, vesel, agitat, liniștit, gingaș, năzdrăvan. Toate acestea pălesc în fața atributului suprem: șmecheria.

De ce e șmecher? Vrei să afli tu și plusezi cu o întrebare. Păi face o grămadă de giumbușlucuri și asta spune totul. Râde, știe de cucu-bau, plânge dar se liniștește când îl iei în brațe, refuză mâncare, are preferințe la jucării, persoane, diverse obiecte, nu vrea să doarmă când ar vrea părinții ci atunci când îi e somn, răspunde cu “nu” la cerințele părinților etc. Aha! Deci e un copil normal! Și cum se ajunge, totuși, la a-l cataloga drept șmecher? Copiii sunt abili, isteți, învață prea repede ca să ne vină să credem, au o dezvoltare psihică în diverse etape ale vieții și nu pot fi păcăliți prea ușor.

Cred că la asta se referă părinții atunci când îl caracterizează atât de jargono-drăgăstos. Nu cred că folosesc acest cuvânt cu sens de “șarlatan”. În funcție de educația fiecăruia, poți auzi, probabil, și varianta “escroc”. Dar un escroc drăgălaș, pupa-l-ar tata!

Pentru că există și șmecheri în adevăratul sens al cuvântului. Am citit odată o știre tristă cum că un tată din Ferentari l-a dus pe cel mic la un salon de tatuaj, ca să-și facă desene identice pe piept. Și-au făcut, ca să știe copilul exact care îi e drumul în viață. Căutați pe google! Veți fi socați.

Deci hai să nu mai folosim termeni de cartier, pentru că unii îi iau înfricoșător de în serios!


Lasă un comentariu

Required fields are marked *.