Cât plătești pentru învățământul gratuit de stat?

image

Credeați că învățământul public este gratuit în România? Este doar o lengendă urbană. Buna educație se bazează tot pe contribuția financiară a părinților la un sistem ce promite a fi gratuit și accesibil. Dacă vrei să aibă copilul tău cele necesare la grădiniță sau la școală, să faci bine să mai dai bani. Sau obiecte. Dai ce ai. Un calculator, un calorifer sau te duci personal și zugrăvești pereții clădirii. Conducerea grădiniței se va lăuda că a cumpărat covoare noi. Deci se contribuie cot la cot.

Continue reading Cât plătești pentru învățământul gratuit de stat?

Povestea vântului

funny-shocked-surprised-baby-wasnt-a-fart-pics

Vă amintiți cu siguranță, cele dintre voi care sunteți în primii ani de mămicie, de câte aplauze și ovațiuni stârneau în familia restrânsă, lărgită și chiar extinsă, primele pârțuri ale copilului. Era ceva bucurie de nedescris să auzi un părț sănătos după o repriză de supt la sân.

Și se lăsa cu laude și cu bravo-uri ( în vremea aceea și pentru acest motiv doar, permitea până și Alfie lauda adresată pruncului). Se continua cu întăriri pozitive de genul: Hai, încă unul pentru buni, în speranța că un pârț mai mare sau mai sonor asigură somnul ferit de colici.

Vremea trece, părțurile rămân. Încep să fie mai colorate, descriind meniul variat și diversificat și nu mai primesc atâtea laude. Se trece chiar la abordarea falsă a aducerii unei laude însoțite de strâmbatul din nas. Nu se mai insistă cu bisuri nici chiar pentru străbunica. Apoi urmează alte pârțuri. Însoțite de diverse alte sunete de camuflaj, specifice perioadei de mers în patru labe și picioare. Fiind copilul și prin urmare și pârțul mai departe de nasul audienței, se începe răsplata performanței cu un ușor zâmbet în colțul gurii, ivit din bucuria dată de distanțarea față de obiectul sau mai bine zis subiectul emițător. Începe subiectul să vorbească și deja pârțul nu mai e motiv de laudă, bucurie, zâmbet. E motiv de a învăța un nou cuvânt. Pardon, scuze sau cum mai vreți voi. Deseori acest cuvânt este rostit de adultul însoțitor, nicidecum de subiectul emițător. Subiectul emițător consideră că dacă pârțul nu e și sonorizat n-are nevoie de pardon. Sau uneori trădează emiterea silențioasă care ar fi putut trece neobservată dacă nu ar fi fost anunțată cu scuzele de rigoare.

Se trece apoi la instigarea rușinii responsabilității pentru subiectul emițător la momentul propice pentru un pardon. Și se trece de la: “spune pardon” la:  “vai mamă, dar se poate?”.  Ce să mai înțeleagă bieții copii, o dată lăudați, alte ori blamați. Și uite așa, ajung copiii noștri să nu iși mai recunoască pârțurile și să dea vina pe cățel. Pentru asta noi ce pardon avem?

AMR-ul pentru noul an școlar

indexȘtiți vorba aia folosită pentru curele de slabire și pentru (mai nou) curele de detoxifiere (varianta în trend pentru cele care nu vor să recunoască faptul că vor să slabească și spun că vor să se detoxifieze iar apoi când le vezi uscate-lipite spun că nu au vrut să slabeasca, că a fost ceva efect advers al unei cure de detoxifiere de trei luni în care au mâncat iarba verde garnisită cu aer)? Vorba aia care începe cu: De luni… și se continuă cu o listă de obiceiuri culinare nemaiauzite. Nu, nu sunt cure de slăbire, sunt cure de regăsire.

Ei bine, “De luni”  pălește pe lângă așteptarea și pregătirea pentru începerea noului an școlar. De luni este mic copil pe lângă: Din 12 Septembrie. Din 12 Septembrie începe totul. Se fac planuri, se speră, se aspiră, se respiră. În sfârșit! Dacă la mijlocul lunii august fețele mămicilor trădau riduri de extenuare, acum, cu cât se afundă mai mult în prima lună cu “r”, mușchii feței țopăie de bucurie. Sar în sus de extaz și tradează planuri mărete care sună cam așa:

1. Acum a fost cum a fost, ca a fost vacanta, dar a început școala… Gata. Gata cu ciocolata și cu zaharul. Intrăm iar la regim normal și mâncare sanatoasă. Nu îmi e în clar dacă se referă la ele, la copii sau la ambele variante.

2. S-a terminat cu somnul târziu. Gata cu relaxarea…A început școala și nu mai e pardon. Aici se referă sigur la ele.

3. Il mai las o săptămână cu tableta. Dup-aia… gata.. Se termină și cu asta… A început școala și are de citit. Sperăm doar ca și ele să se apuce de citit de-odată cu copilul.

4. N-am putut mișca un deget toata vara!  Dar, cum a început școala… Gata! Nu mai am scuză. Refac abonamentul la sală. Unele devin frenetice și promit chiar să și frecventeze sala.

5. Cum să ții dietă vara? Da’ poți? Când pregătești gustări pentru cel mic, zilnic? După ce începe școala, am zis, gata. Reintru la dietă.

Și lista continuă. Se fac abonamente la sala de sport, se încep meniuri ayurvedice, se trece de la mâncat la fast-food la mâncat raw sau la nemâncat, în cele mai rele cazuri se trece la mâncat unele pe altele, de ciudă și de invidie,  se încep clasele de yoga, se citesc poeme, romane și carți filosofice, se fac terapii de întreținere corporală și mentală, se renunță la vin, se lasă lumea de fumat!!! Totul de la 12 Septembrie! Se adaugă adoptarea stilului de viață ecologic atunci când se află că ziua de început de an școlar coincide cu o zi de luni! Se programează manichiuri, pedichiuri, albit de dinți și înnegrit de rădăcini. De păr. Tratamente faciale și consultații medicale. Totul de luni, 12 Septembrie! Toate astea, cu condiția să nu primească copilul prea multe teme acasă. Atunci se umblă puțin la planuri. Se reprogramează totul pâna la Anul Nou. Dar nu din 1 Ianuarie. Ca e încă sarbatoare. Și e și vacanță. Și frig afară.

Moda în parenting și părintele elicopter

image

Evoluția metodelor de parenting este precum moda. Ce este în trend în sezonul toamnă/iarnă devine complet demodat în primăvară/vară.

Denumirile tendințelor de parenting sunt tare ingenioase, scornite de oameni care cu siguranță prestează stand up comedy în timpul liber. Altfel nu-mi explic cum s-a ajuns la numele de părinte “elicopter”. Înțeleg metafora, dar denumirea rămâne hilară.

Continue reading Moda în parenting și părintele elicopter

Eu când vreau să plâng, plâng

image

Cu un copil obosit care caută ORICE motiv să plângă, dialogul decurge așa:
El: – Vreau melodia cu elefantul!
Eu: – În românește sau în engleză?
El: – Nuu! Aaaaaaltaaa!
Eu: – Care? Că nu am alta. Le am doar pe acestea două.
El: – Dar de ce nu vrei să pui ce vreau eeeeeuuu?
Eu: – Pentru că nu înțeleg ce îmi ceri. Spune ce altă melodie vrei, iar eu caut.
El: – Nuuuu! Vreau aaaaalta cu elefantul.
Eu: – Am înțeles. Ești obosit și cauți motive să plângi. E în regulă să plângi. Poate te descarci și îmi spui ce te supără după ce te liniștești.
El: – De ce nu vrei să-mi dai aaaapăăă?
Eu: – Pentru că nu mi-ai cerut și nu știam că ți-e sete.
El: – Vreau apă!
Eu: – Nu am chiar acum la mine dar cumpărăm când oprim.
El: – Dar eu vreau acuuuum!
Eu: – Acum suntem în trafic. Ajungem imediat la destinație și cumpărăm o sticlă cu apă.
El: – Dar eu vreau o mașinuță!
Eu: – Am înțeles. Cauți nod în papură. Hai să ne oprim și reluăm mai târziu.
El: – De ce nu mai vorbești cu miiiiine? Uaaaaaaaaaaahaaaaahaaaaaaaa.
Atât.

foto: livescience

Copiii se cresc cu dragoste. Restul e marketing.


image

Viața e nedreaptă. Ți se dă (pentru că vrei și reușești, nu că ți l-ar da careva împotriva voinței tale) un copil, fără niciun pont cu privire la utilizare. Desigur, știi multe din auzite, te-au pregătit mamele și prietenele care ți-au luat-o înainte, dar nu-s doi copii la fel. Iar al tău este UNIC, ce știu ele?!

Continue reading Copiii se cresc cu dragoste. Restul e marketing.