Doar un șiret să-ți mai leg, doar o lacrimă să-ți sterg – Guest Post –

index

-Cititoarele noastre scriu. Ne bucurăm că inspirăm-

Da. Începe un nou an școlar, încă îmi aduc aminte de ce doruri trăiam în marile vacanțe, acum le retrăiesc – terț, din nou. Cu lacrimi, de fericire însă. Și îmi doresc să pot să dau și să simt atât cât ceri, cât ai nevoie să zbori, apoi liberă și sigură să fii – așa cum eu m-am prefăcut mulți ani că am fost, la timpul meu.

Să zâmbești, să simți fluturi în stomac și fiori de mândrie, fără să cred că dacă anevoioase îți vor fi drumurile, lacrimile sunt mai prejos.  Sunt și ele valorose, se șterg de la sine însă lasă urme sărate pe obraji fremătând de prospetime și nerv.

Mi-ar placea să vreau să fiu umbra ta, ar fi totul mai simplu. Dar nu vreau să pot, fiindca te simt puternică și bună, cu simț uman și încă dezadaptativ de necritic.  Și atunci stau, la pândă ca o felină, mi-aș înfige ghiarele în ei, dar le-ar fi prea blândă suferința. Am nevoie să ai nevoie de mine. Dar în egală măsură mă resemnez la umbra siguranței că nu atât eu, cât destinul tău ți-a oferit tot ce ai nevoie să nu ai nevoie prea mare de mine.

Și stau lângă tine, atât de aproape cât simți tu, te susțin dar lin te las de mână, pentru ca știu că poti din ce în ce mai mult.
Și, cu toate ca strig, îmi strig dorinta și uneori neputinta, eu știu că tu știi.
Rămân dreaptă, cu parenting cât se poate de nebrendabil, dar emoțional și cald, cu colți de neputință, fie că vei dori lauri sau balauri.
Și tu ești vocea mea. De atunci de când te-am proiectat în viitorul meu, cu rochie de in și pălărie de paie în gustul sarat și dulce deopotrivă al unui vis de vară.

Esti vocea mea orice ai spune șoptit sau cu furie. Te voi însoți octavă cu octavă,  până când voi putea asculta în tihna brizei cântecul tău matur și copt.

Și suna clopoțelul, ce dor imi e de El. Un nou început. Eu sunt vioara a doua, tu ești vocea mea.

i.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *