" />

Experimentul “grădinița”

image

Este fascinant. Adulții sunt fascinanți, pentru că pe cei mici nici nu apuci să-i remarci printre ei și printre buchețoaiele de flori.

Vin cu mic, cu mare, toți membrii familiei, cu bunicii din partea ambilor părinți și cu străbunicii, dacă mai sunt în viață. Toată suflarea se înființează în prima zi de grădiniță, ca să-l vâră pe cel mic în clasa unde-și va petrece timpul în următoarea perioadă.

Ajungi și tu, mai întârziat, și n-ai loc să intri pe ușă din cauza zidului de părinți care nu se îndeamnă să plece și care blochează intrarea precum o echipă de rugby în defensivă.

La vestiare, unul mic primește într-o alergare ușoară cot la cot cu bunica, ultimii dumicați de mâncare. Sub privirea aspră a mamei care nu e de acord cu manevra, bunica explică tânguit, cu lacrima în colțul ochiului și sughițând de emoție: “Lasă-l, mamă, că el e obișnuit să mănânce dimineața!”

Lacrimi, emoții, suspine înghițite înainte de a se face auzite, bucurie, îngrijorare și speranță. Multă, multă speranță. Este înduioșător atașamentul celor mari față de cei mici. Atât de tare încât nu pot să nu mă întreb care nu se poate desprinde de care. Cei mici de cei mari, sau invers?

foto: etsy


2 Comments

Lasă un comentariu

Required fields are marked *.