" />

Teatru de copii? Nu, mersi.

image

De zilele Bucureștiului, echipa teatrului Ion Creangă a urcat pe scenă pentru a le prezenta copiilor piesa “Scufița Roșie”, într-o variantă adaptată. Adaptată pentru adulți, la ce vă gândeați?

E în trend acum să adaptăm poveștile copilăriei noastre așa încât să nu le mai arătăm copiilor și răul din ele, nu cumva să-i traumatizăm. Le înfrumusețăm, omitem anumite aspecte sau pasaje și le citim doar ce ne convine, doar nu vrem să sădim semințele unor potențiali răufăcători. Prin urmare, toate poveștile dau pe afară de fericire, veselie și sunt umbrite doar de câteva aspecte negative. Dar un negativ frumos și suportabil, ușor de explicat. Doar așa, cât să întrezărim neascultarea, trufia sau intenția de a face rău.

Piesa nu ar fi avut succes dacă nu ar fi fost presărată cu replici pentru adulți. Măcar ei să râdă. Să râdă, da, pentru că “Scufița Roșie” este o comedie. Regret dacă vă aminteați altfel.

Acțiunea are loc în Franța pentru că personajele au nume franțuzești. Piesa debutează cu niște dubioși pe scenă, ceva prieteni din sat de-ai Scufiței, aduși din altă poveste, distribuția fiind considerată cam săracă în opinia regizorului. Așadar, o avem pe Chaperon Rouge alături de Loup, dar și pe consătenii care îl vor chema la nevoie pe Chasseur. Se evidențiază astfel latura socială a poveștii, prezentându-se mai multe personaje care o pot pune ulterior de o petrecere în cinstea lupului învins.

Scufița cântă veselă, înainte de întâlnirea de gradul III cu Lupul, astfel:

“Aș vrea să fiu Scufița Rosie
Cum am vazut pe internet.”

Publicul adult hăhăie. “Hă, hă! I-auzi! Pe internet! Hă, hă!”, își face un tată copilul atent la povestea cumplit de modernă.

Cei doi se întâlnesc în pădure și urmează un dialog din care nu înțelegi nimic. Nici dacă Scufița știe că vorbește cu Lupul, care o avertizează că pădurea e plină de jivine și îi arată una mai periculoasă ca alta: un iepuraș, o căprioară și un arici. După care, când nu mai rămâne nimic de zis, Lupul îi sugerează subtil Scufiței că îi cam miroase gurița și o întreabă:
– Mielul lui Dumnezeu, vrei o ciungă?
Scufița sfioasă și deloc la curent cu jargonul pădurii, cere lămuriri: – Ăăă?
Lupul, edificator: – Vrei o lamă de gumă de mestecat?

S-au dus vremurile de fragi și mure. Oferta pare diversificată iar acum, orice animal îți poate oferi o gumă, o șaorma cu de toate sau orice altceva îți poftește inima în sălbăticie.

Odată edificat cu privire la istețimea îndoielnică a partenerei de dialog de tufă, Lupul se deghizează în Scufiță (cu recuzită luată probabil de la același mall din pădure de unde a luat și ciunga) și ajunge acasă la bunicuță. Cei doi își împart câteva amabilități:
Lupul: – Sunt Scufița Roșie. Ce dracu? Nu mă mai cunoști?
Bunica: – Vezi cum vorbești!
Lupul: – Scuză-mă! Cum naiba? Nu mă mai cunoști?

Mămicile care își făceau griji că traumatizează copiii prin violența poveștii (mâncat de oameni, omorârea lupului) se pot relaxa. De acum îi pot traumatiza și prin prisma vocabularului elevat.

Lupul mănâncă bunica, după care apare și Scufița cea naivă. Dar ea nu intră neinvitată în casă, așa că bate respectuos la ușă. Lupul, deghizat în bunică, îi răspunde ca o doamnă: – Stai că-s despuiată!

Ce ochi mari ai! Ce brațe mari ai! Bla, bla, bla. O nouă adaptare o determină pe Scufiță să remarce vocea răgușită a bunicii și să-i propună câteva remedii naturiste:
Scufița: – Lasă, bunico, îți pun eu repede niște ventuze și îți revii din răgușeală!
Lupul, afectuos, apelând la un diagnostic psihiatric: – Ai innebunit? Vrei să-mi arzi blana?

Ca să n-o mai lungim, lupul o mănâncă și pe Scufiță și se pune la somn. Apar personajele dubioase de la început, împreună cu Vânătorul, și fac toți cerc în jurul Lupului ce sforăie:
Una face o propunere demnă de filme cu spioni: – Întâi îl legăm și apoi îl interogăm!
Vânătorul îi răspunde diplomat: – Logică de oaie…

Adulții au râs în hohote. Cei care au învățat o nouă replică hazlie de reprodus în familie. Copiii…nu știu (la naiba!!) ce au priceput și ce au reținut. Iar eu…o să mă gândesc la ce alte evenimente putem participa ca să-i îmbogățesc copilului meu vocabularul acesta ales. Probabil la un meci Dinamo-Steaua…


One Comment

  1. Pingback:Critică de teatru | Doar un scutec să-ţi mai pun

Lasă un comentariu

Required fields are marked *.