" />

Ați pregătit arsenalul de căciuli? A venit iarna

Când este frig afară, părul meu cel lung și des este spălat seara pentru că niciodată nu se usucă foarte repede și bine, chiar și după ce mă ia cu transpirații în bătaia aerului cald al uscătorului.

Dar ieri dimineața a trebuit să-mi spăl podoaba capilară pentru ca la vreo două ore după, să ies afară. L-am uscat cât am putut de bine și am tras repede și o căciulă pe cap. Gleznele goale, că nu e atât de frig, dar capul acoperit 🙂

Abia când am ajuns acasă am realizat rolul întrebărilor iscoditoare ale băbuțelor din fața blocului, care duceau de mânuță copilași înfofoliți ca pentru cea mai aprigă iarnă, deși temperaturile se aproprie ziua de 15 grade. Plus.

Copilul meu era cu capul dezgolit iar eu acoperită până la dinți. Halal mamă! Se spune să îmbraci copilul după cum percepi tu temperatura de afară. Alții îl îmbracă ținând cont de calendar. E 1 decembrie dar afară sunt temperaturi de primăvară? Nu te pierde cu firea! E totuși iarnă, deci îi dăm salopeta de schi.

Am o vecină în vârstă care mi-a atras atenția de vreo două ori că e prea frig (erau vreo 15 grade) pentru ca fetița să stea fără căciulă. Acum îmi răspunde la salut în silă și cu o privire care fulgeră numai judecată și mustrare. Și culmea e ca nu mă simt deloc lezată.


18 Comments

      • asa umblai si in Romanica. Cel mai bun exemplu e cand avea copchilul 5-6-7 luni, ies la plimbare si la coltul blocului dau de soacra panicata imi cere sa imbrac copchilul. Imbrac ca stiu cum face. Peste 10m la alt colt dau de dr de familie care imi zice sa dezbrac. Ii zic ca dezbrac peste alti 10m, si zic ca imbracai de gura soacrei.

        Reply

        • Vezi? Dacă asculți de toți… Îți zic EU ce trebuia să faci: să stai în casă până la vară, ca să eviți orice discuții.

          Reply

          • haoleo, ca primii si replica asta: cum, copil sub 2 luni afara? Eu nu as fi indraznit sa il scot asa mic! La una i-am zis ca eu nascui la maternitate, a trebuit sa il scot de acolo 😀

          • Drumul de la maternitate nu se pune. De când ajungi acasă se consideră că e momentul zero.

  1. Ce e aia caciula?! 😀
    Duamna de mai sus care se semneaza “o femeie” s-a prezentat la maternitate la nasterea fiica-mi cu o bonetica din aia ce se leaga sub barbie. :)))
    Domnisoara mostenitoare e o ciudata care ieri mergea pe strada in pantaloni 3/4, cizme de cauciuc si o geaca subtire. Erau 5 grade afara…
    Si ei nu ii era frig. O mai pipaiam din cand in cand, calda.
    Cu caciula insist doar cand o scot de la piscina. In rest, cand vrea ea. Oricum i-am luat niste fesuri finute, subtirele. Caciuli duble si groase nu-s de noi. 😀

    Reply

    • Doamna “o femeie” e prietenă sau dușmancă? Trebuie să fie prietenă dacă te-a vizitat la maternitate…dar boneta…sau are un simț negru al umorului?!

      Reply

    • auzi, eu nu sunt doamna, sunt doar O FIMEIE! si caciula aia am cautat mult sa gasesc cea mai hidoasa caciula din Bucuresti! Nici nu iti dai seama cat am cautat si cat am nenorocit vanzatoarele spunand: a, nu, nu e suficient de urata!!.
      Nici eu nu am pus la copil asa ceva, dar am primit si am ras de ea ca pot sa pun pe un san si din 2 sa fac sutien. Sunt unice in Romanica, nu am mai vazut la alte natii, musai sa le avem 😀 .

      Reply

  2. P.S. I-am luat si pantaloni matlasati de iarna. I-a probat, a vazut ca nu se poate misca in ei si a inceput sa urle sa ii scot. Repede!
    Si da, multi romani pe care ii cunosc in Bruxelles si au copii se uita ciudat la dezgubenata de fii-mea. 😀

    Reply

    • Apai sa aiba si fiica mea pereche, nu doar la ea sa se uite unii urat :))) ca o las sa umble fara sosete daca nu vrea, fara chiloti daca nu vrea, fara maieu pe sub tricou, fara caciula si geaca groasa (ok, are o geaca groasa si nu ii place 😀 ) , fara dres sub pantaloni (cum i-o pus soacra cand o venit la noi…si copila nu a putut merge! si a trebuit sa o ia in brate, la 24-25 kile 😀 – chiar am certat copila ca de ce o lasat sa faca soacra ce vrea, ca ea e mare si responsabila si sefa casei cand lipsesc eu !!!! )

      Reply

          • Te-ai scos! Nu trebuie s-o ameninți cu bau-bau dacă te supără. Îi sugerezi discret că o trimiți într-un concediu de vis la soacră. Iarna!

Lasă un comentariu

Required fields are marked *.