" />

Dăm startul la invidie!

Am dormit o noapte întreagă, dar nu așa oricum! Am dormit vreo 13 ore, lucru care nu s-a mai întâmplat de…nici nu mai știu exact de când.

M-am trezit, m-am dezmeticit cu greu și nu bănuiam că în scurt timp voi mirosi schimbarea. Pentru că am uitat cum e să fii un om odihnit, cu gândirea netulburată.

Până la prânz am mai moțăit și cred că am mai ațipit o tură. Ce mai?! Îmi pusese Dumnezeu mâna în cap!

Mi-am dat seama că m-am schimbat pe la prânz, când o prietenă dragă, mamă epuizată a doi copii mici, mi-a scris că urmează să cedeze nervos din cauza unor probleme care mie mi s-au părut banale. Am pufnit pe nas la auzul “problemelor” cu care se confrunta: instalatori care nu prea își făceau treaba și care au privat-o de apă jumătate de zi. Fiind zen, am asigurat-o că există situații mai grave ca asta și că lucrurile capătă o nouă perspectivă după un pahar de vin. După care i-am promis că o scot la un film, încrezătoare nevoie mare în tehnica mea de calmare a unei mame cu nervii întinși ca un elastic subțire, care percepe orice factor extern ca pe un posibil declanșator al stării de razna.

După o nouă moțăială am făcut niște glumițe reușite rău, cu o altă prietenă, în sensul că ne-am scuturat amândouă de râs, iar apoi am făcut dulceață de gutui și, amestecând în oală să nu se lipească, am realizat ce era în neregulă cu mine: eram prea odihnită!

Atât voiam să vă povestesc: că am dormit și m-am și odihnit. Mult. După ani de nesomn. Gata! Aveți liber la invidie. Vă pup!


Lasă un comentariu

Required fields are marked *.