img_5765

Întâmplări de weekend

Astăzi, în parc, am dat peste o femeie tare dornică să-mi împărtășească o informație, credea ea, vitală.

Așa de tare ardea dorința în ea să-mi spună că fata ei avea o geacă precum cea de pe copila mea, că m-a urmărit peste tot la locul de joacă, doar doar reușește să intre în vorbă.

Întâi a început cu niște apropouri zbierate deloc subtil, spunând “Uite, mami, geacă ca a ta, vezi? Doar că fetița are grijă de ea și n-a murdărit-o!“, ca să mă facă atentă. La cât de tare striga, toți cei prezenți ciuliseră cel puțin o ureche, neștiind dacă despre ei e vorba.

Eu i-am surprins privirea evident îndreptată spre mine așa că am înțeles că sunt direct vizată și că nu se va opri aici. Sălta de pe un picior pe altul, părând să aibă mai multe de zis pe această temă, dar neavând audiență. Pentru că mie nu-mi păsa, iar fetiței sale nici atâta, ținând cont că o luase la goană spre un leagăn abia eliberat.

Câteva minute mai târziu a apărut din nou în ceafa mea și mi-a mărturisit tot ce pare că îi apăsa ca un bolovan pe suflet: că avea și fata ei o geacă similară dar că a desenat-o cu pixul pe toată partea din față și că speră din tot sufletul, invocând și divinitatea, că iese murdăria la curățătorie.

Eu, pătrunsă rău de profunzimea poveștii, i-am răspuns foarte empatic și stins un “Aha…”, convingând-o astfel de interesul meu arzător pentru dezbaterea acestui subiect.

După încheierea acestui amplu dialog, m-am răsucit pe călcâie și dusă am fost, de teamă să nu aibă și vreo pereche de pantalonași la fel.

 

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *