img_6182

Partea înfricoșătoare a parenting-ului


Undeva, la îngânarea serii târzii cu miezul nopții, se întâmplă ceva tare ciudat cu copiii mei.

Toată ziua tropăie prin casă de se zguduie blocul, în timp ce eu formulez scuze în minte pentru posibilii vecini care ar suna la ușă deranjați de bubuiturile făcute de ceea ce pare a fi o turmă de rinoceri.

Nu mă refer la jucăriile scăpate sau aruncate intenționat pe jos sau către pereți, ci la tropăiala care ține loc de deplasare cu viteze alternative. Și de aleargă și de merg încet, duduie podeaua sub picioarele lor. Când aleargă, am senzația că particip activ la marea migrație a unei turme de animale masive, cum am văzut eu pe National Geographic. Că și răcușorii migrează, dar pe modul silențios.

Nu pricep cum niște piciorușe atât de mici și kilograme atât de puține reușesc să producă acest vacarm…cu care eu m-am obișnuit iar vecinii par să îl tolereze la rândul lor.

Însă noaptea se întâmplă ceva straniu. Cred că pe cei mici îi vizitează Zâna Schimbării care flutură bagheta magică prin cameră și îi transformă în ninja muți, care plutesc din patul lor până la marginea patului meu, fără să facă nici cel mai mic zgomot, și bagă spaima în mine.

Am mai zis-o și o repet: nu cred că este ceva mai înfricoșător ca un copil care, deși e drăgălaș și e al tău, stă la căpătâiul tău în creierii nopții și te fixează mut cu privirea câteva clipe, până să-ți spună ce dorește.

Dacă apuci să te trezești până să articuleze primul cuvânt, retrăiești pe viu scenele unui thriller. Dacă te trezești când începe să vorbească, retrăiești pe viu scenele unui thriller. Oricum ai da-o, nu e bine pentru tine. Cel mai bine ar fi să nu te viziteze noaptea și să țină minte ce are de zis, până dimineața, după ce ai sorbit cafeaua și devii funcțională.

Cam asta este cea mai înspăimântătoare parte a parentingului.


2 thoughts on “Partea înfricoșătoare a parenting-ului”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *