Noi stăm la oliță!

Periodic dau peste câte o picătură care umple încet paharul răbdării mele cu privire la felul în care mamele se exprimă la plural redând ceva caracteristic numai copilul.

“Noi stăm deja la oliță”. Amândoi?! Pe aceeași oliță?! “Ne-a mai ieșit un dințișor.” Amândurora câte unul?! “Noi nu vorbim încă”. Între voi?!

Aceste femei se identifică până la simbioză cu puii lor, așa încât atunci când cel mic mănâncă, ele se simt sătule. Dacă pruncului îi erupe un dinte, durerea se resimte inclusiv în gingiile mamei. Iar când acesta merge spre oliță, trage și ea un pârț.

Am întrebat o mamă în parc, zilele trecute, despre vârsta băiețelului ei care îi scotea ochii fetiței mele, dintr-o dorință de explorare ce nu părea să fie pe placul ei.

Mămica mi-a răspuns: – Avem un an și unsprezece luni și nu vorbim încă.

Inițial n-am înțeles completarea la vârstă, pentru că eu doar despre aceea întrebasem. După care m-am gândit că a fost ea suficient de des întrebată de ce nu vorbește copilul așa încât m-a scutit de formularea unei interogații suplimentare. Deși n-aș fi întrebat, fie vorba între noi, dar n-a mai avut ea răbdare să afle lucrul acesta. Suspansul ar fi fost prea mare și chinuitor. Dacă mă întreabă de ce nu vorbește? Ia mai bine să i-o iau eu înainte și să anticipez următoarea mișcare!

Înțeleg că este un plural afectiv, dar dacă nu-l folosesc nu înseamnă că îmi iubesc mai puțin copiii.

Înțeleg și că ar fi acolo un cordon ombilical netăiat metaforic, însă acesta pare să se întindă și să se înconjoare și de gâtul bunicii sau al bonei, pentru că și ele folosesc pluralul.

Părintele pare să confunde responsabilitatea creșterii celui mic cu preluarea frâielor vieții acestuia în întregime. Acesta refuză să vadă copilul ca pe un om de sine stătător, care trece prin diverse momente în care el, părintele, îi este alături trup și suflet ( i-au ieșit dinții iar mama n-a dormit, suferind alături de el ), dar care se dezvoltă totuși independent.

Care este vârsta la care aceste mame încetează să mai folosească pluralul excesiv sentimental? Când propriul copil devine adult, n-am auzit nicio mamă să spună “ne-am schimbat serviciul” sau “când ne căsătorim și noi?”.

Scurt ghid de consum al vinului

0852aee3187af1e1db75b70d7bb2c92aDacă până să ai copii te încredeai în sfaturile chelnerilor pentru a asocia un anumit tip de vin pentru un anumit fel de mâncare, după ce sosesc copiii, nu numai că nu mai ai timp să te gandești ce vin la ce farfurie să așezi, începi să regândești asocierea vinului. Culoarea, textura, parfumul și mai ales sticla, se pliază de acum încolo perfect pe situațiile de care zilnic ne bucurăm alături de copiii noștri. Devenim somelieri pricepuți pe masură ce experimentăm mai mult din bucuriile vieții de părinte. Pentru cei novice în această aventură, un mic ghid de început:

1. Vinul alb. În acest caz asocierea se face clasic și tradițional, după culoarea din obraji, ce reflectă crizele micului preșcolar. Merge perfect atunci când copiii sunt albi ca varul de mânie că nu mai pot să vadă încă un desen animat înainte de prânz.

2. Vinurile rose sunt cele mai versatile, căci pot fi consumate lângă aproape orice tip de criză comportamentală. Se recomandă pastrarea unei sticle la îndemană, nu la rece nici la cald, fiindcă nu ai cum sa ghicești niciodată când copilul îți servește una rece sau una fierbinte. De cele mai multe ori se consumă preventiv, mai ales în sezonul începerii școlii, precum siropurile de imunitate.

3. Când masa este bogată, presarată cu smiorcăituri, miorlăituri, dat din picioare și trântit pe jos, asocierile devin un pic mai complicate. Ca regulă generală,  ca să nu te pierzi cu firea, buchetul vinului, adică aromele lui cele mai intense, se vor asocia cu comportamentul cel mai nedezirabil (a se citi enervant).  Se ține cont atât de textura vinului cât şi de decibelii țipetelor copiilor. Ca să fie clar, un tantrum după un nesomn,  în cazul celor mici, merge cu un vin lejer, pe când datul din maini și din picioare și aruncatul pe jos va fi însoţit mereu de un vin corpolent. Vinurile fortificate, pentru necunoscători – cele cu mai mult alcool – merg la platourile de tantrumuri naturale cu crize de furie,  țipete sacadate, urmate de miorlăituri de cel puțin jumatate de oră, precum și la foie gras.

4. Spumantele merg întotdeauna la refuzul efectuării temelor, cu precădere la tabla înmulțirii.

În cazul în care se combină matematica cu gramatica, este recomandat, pe fondul rose-ului care stimuleaza imunitatea la crize, să se presare la 10 minute, cu ținut sub limbă, câte 3 guri de spumante, după masă, la intervale de 30 de minute și neaparat necombinate cu cacao, cafea sau alimente mentolate.

5. Pentru periodele în care comportamentele nedezirabile (a se citi nesuferite) se suprapun peste treziri repetate noaptea, pe motive extrem de intemeiate precum: “vreau  pufuleți” și “aprinde lumina”,  se recomandă orice fel de vin, cu condiția să aibă dopul de tipul capacului ce se înfiletează, ca să se desfacă și să se astupe repede și să poată fi ținut la capătul patului.

Proiecte de toamnă

M-am simțit inspirată astăzi, după ce am citit un articol drăguț zilele trecute despre proiecte de toamnă care implică frunzele aurii căzute din copaci.

Așa că am ieșit la cules frunze pentru a face o “pufniță”. Fiecare cu pufnița lui și vedem la final ce iese.

Ne-am apucat de treabă și, după ce am văzut rezultatul, m-a lovit gândul luminat: toate pozele inspiraționale din aceste articole sunt cu proiectele părinților foarte îndemânatici. Sau ale unor copii mult mai mari și mai dibaci. Că nouă ne-au rezultat niște caricaturi de “pufnițe”, de care ne-am amuzat.

Vă arăt și vouă, ca să nu râdem doar noi! Rezultatul nu contează, ci lucrul împreună. Vă încurajez să vă faceți timp de așa ceva! Este neprețuit.