img_6581

Jucăriile pe care le arunc deși n-ar trebui

1. Tot ce piuie, țiuie, cântă, chiuie, bâzâie sau bârâie. M-am săturat de ele, oricât de bună sau îndoielnică ar fi calitatea lor. Acelea mai bune cântă mai fin în timp ce acelea mai ieftine jelesc mai gâjâit. Dar toate cuvântă și se opresc doar atunci când li se termină bateriile și eu pretind că uit să cumpăr altele.

Deși copiii uită de ele perioade lungi de timp, atunci când totuși mă hotărăsc și le arunc acestea sunt solicitate în momentul imediat următor. Pare că posedă un fel de senzor care se activează în absența unei jucării. A oricărei jucării. Remarcă o schimbare în aranjamentul tuturor și, când detectează un teanc mai mic cu câțiva centimetri, suspectează că s-a întâmplat ceva și se pun pe răscolit. Și de acolo începe interogatoriul nesfârșit despre unde ar putea fi, de ce nu mai e, ce ar fi dacă n-ar mai fi și tot așa.

2. Păpușile cu părul ciopârțit pe durata uceniciei întru o posibilă carieră de hairstylist, date cu ojă din dorința de a o imita pe mami și cu hainele franjuri din simpla dorință de a vedea cât de bine taie foarfeca. Acelea sunt păpușile de care mă sperii și ziua și noaptea pentru că, deși au fost frumoase la momentul creării, arată înfricoșător după ce au trecut prin mânuțele nepricepute ale copiilor dornici de experimente.

3. Mingile dezumflate pe jumătate care nu mai pot fi nici umflate dar nici nu se dezumflă de tot. Nici nu mai sar prea bine, nici nu se rostogolesc pe pământ ca bila de bowling. Ocupă loc degeaba în casă dar, cu toate acestea, există o puternică legătura emoțională între ele și aprigul fotbalist, așa încât nu se renunță la niciuna.

4. Baloanele care sunt în aceeași stare ca mingile. Dezumflate parțial, nici nu zboară nici nu stau locului. La fiecare adiere de vânt cauzată de deschiderea energică a unei uși, își iau zborul direct între picioarele tale așa încât să te împiedici sigur de ele. Momentul la care mă hotărăsc să le sparg cu sânge rece coincide cu dorința lor de joacă aprinsă fix cu baloanele.


One thought on “Jucăriile pe care le arunc deși n-ar trebui”

  1. Convicted about some folks that I need to &#ae20;r28dily pardon.” Why does it feel so important to hang on to that stuff? I wonder if it is because I’m trying to fight my own battles in my own strength for my own ends? Help me, Jesus to forgive and to be patient with your sanctifying work in others. Thank you so much for your blog. May the Lord bless you.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *