img_6693

CAS, analize și alte nimicuri

Pentru că e imperios necesar ca băiatul meu să facă niște analize, am început misiunea sună la spital – află când sunt fonduri alocate – mergi cu probe de urină și nu numai – pentru a căuta acul în carul cu fân provocator de alergii, unde fânul este doar pe post de metaforă.

Și pentru că fondurile erau doar ieri și azi de la momentul apelului meu, am început să grăbesc procesul natural al evacuării prin întrebări adresate obsesiv copilului, care începeau cu “îți vine să…?”. De tare ce-l întrebam, de ce nu-i mai venea să facă nimic.

Imediat ce am reușit să colectez “nr. 1” în recipientele speciale am dat fuga la spital, mândră nevoie mare de reușita mea, de unde m-am întors cu coada între picioare pentru că am aflat, evident, că nu cunosc procedurile. “Nr. 1” fără “nr. 2” anulează întregul bilet de trimitere, deci mi-ar fi trebuit altul pentru a beneficia de analize pentru “nr. 2” pe când avea să iasă la iveală.

Azi, pe când m-a anunțat copilul că e rost de “nr. 2”, m-am bucurat de zici că mă anunța careva că primesc o moștenire considerabilă. M-am bucurat pentru că nevoia lui fiziologică s-a declanșat în proximitatea spitalului unde urma să duc sticluțele la analize și coincidea cu posibilitatea CAS-ului de a mă răsplăti (condiționată totuși de timp) pentru asigurarea pe care o plătesc de atâția ani. Cu “nr. 1” în geantă și cu “nr. 2” aburind, am descoperit că orice este posibil atâta vreme cât există amenințarea CAS-ului.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *