" />

Vestea nașterii Domnului

Aseară, fiind singură acasă cu cei mici și autoproclamându-mă în sinea mea o mamă de succes după ce am reușit să-i adorm pe amândoi relativ devreme, am început să mișun prin casă îndoită de spate la 90 de grade, poziția care m-a consacrat la adunarea jucăriilor de pe jos.

Și cum mergeam eu gârbovită și cu jucăriile stivuite până la barbă, aud bătăi atât de puternice în ușă încât am sărit ca arcul și am scăpat pe jos tot ce reușisem să adun cu mare trudă.

Întrucât nu așteptam pe nimeni, am crezut că e vreo echipă de mascați, deși am văzut eu la tv că ăia dărâmă ușa și nu așteaptă politicos de partea cealaltă ca să le deschizi.

M-am dus tiptil la vizor și am remarcat că, pe lângă mirosul de fripturi păcătoase și de sarmale, la ușă era un preot cu o icoană pe post de scut și cu un țârcovnic gata să dea drumul la o cântare.

Am deschis ușa și m-am scuzat respectuos că nu-i pot primi întrucât abia am culcat copiii. Preotul a dat înțelegător din cap după care mi-a aruncat o privire hipnotizantă și mi-a comandat să sărut icoana. Ceea ce am și făcut, subjugată fiind de forța divină exercitată de trimisul Domnului pe pământ, dar gratis, pentru că nu aveam bani mărunți la îndemână și nici el nu avea POS ca să pot plăti cu cardul contribuția duhovnicească.

Astfel, vestea marii bucurii a nașterii Domnului a fost dată pe modul silențios și s-a pecetluit doar printr-o pupătură a icoanei. Vine Crăciunul! Credeți-mă pe cuvânt!


Lasă un comentariu

Required fields are marked *.