" />

La mulți ani!

Am petrecut primul Revelion cu copiii după noi la petrecere. Am luat-o ușor, în sensul că ne-am strâns acasă la niște prieteni, așa încât cei mici să poată pune capul pe o pernă la nevoie. Sau să putem pleca acasă la nani, tot la nevoie.

Doar că, spre surprinderea noastră, n-a fost nevoie! Pe măsură ce noi, adulții, ne moleșeam și dădeam semne că ni se descarcă bateriile, copiii erau activi, se jucau și nu păreau deloc obosiți.

Din când în când veneau la noi, părinții, să ne anunțe câte ceva. Cum ar fi:

Mami, te rog să vii la noi în cameră.
– S-a întâmplat ceva?
– Da. S-a întâmplat ceva grav!
– Ceeee?
– Un tablou stă strâmb.

Hohote puternice de râs urmate de hohote de plâns (crezând că râdem de ea, când de fapt râdeam de bucurie că nu e nimic grav) animau atmosfera și ne aminteau că suntem la o petrecere la care participă frumos și copiii.

Explicațiile cu privire la motivul petrecerii au decurs foarte lămuritor, astfel:

A cui e ziua? Cui luăm cadou?
– Nu este aniversarea nimănui. Petrecerea este pentru că se termină un an și începe altul.
– Ce an? Ce-i ăla an?

Artificiile de la miezul nopții ne-au scos afară pe terasă, unde băiețeii năzdrăvani s-au întrebat și au și aflat ce se întâmplă dacă îți lipești buza de o bară metalică înghețată, la -15 grade Celsius. S-a lăsat cu un rând de piele mai puțin, puțin sânge, puțină jelanie fără lacrimi și o întâmplare de povestit în timp.

La vremea la care copiii au obosit, s-au vorbit între ei și au venit toți de mânuță la noi, nerecunoscând nici în ruptul capului că ar vrea să plece dar lipindu-se de brațele noastre.

Concluzia este bună: generația aceasta este precoce și pregătită mult mai devreme de viață socială cu petreceri târzii 🙂

La mulți ani!


Lasă un comentariu

Required fields are marked *.