img_7419

Ziua bună se cunoaște de dimineață

În fiecare dimineață, copiii se trezesc și vin pe rând lângă patul nostru și ne dau și nouă deșteptarea. Uneori așteptând cuminte să ne trezim, alteori folosind mijloace mai puțin ortodoxe cum ar fi degete dibace vârâte în ochi, în nas sau în gură, după preferințele din ziua respectivă. Ceea ce e haios pentru ei este greu de tolerat pentru noi, somnoroșii.

Ca să fie armonie în familie noi, adulții, avem un pact nerostit și nescris că ne trezim pe rând câte unul, lăsându-l pe celălalt să mai doarmă. Fără nunărătoare ascunsă și fără lovituri sub centură de genul “e rândul tău”.

Astfel că astăzi am hotărât să mă trezesc eu când cea mică a venit tiptil și a aprins lumina, după care m-a tras de câteva fire de păr, suficient cât să doară.

M-am prelins jos din pat și, dacă tot nu eram capabilă să merg pentru moment, am hotărât să-i schimb scutecul, operațiune executată cu ea în picioare întrucât demult nu mai are răbdare să stea pe spate pentru asta.

Nefiind atentă la surprizele solide din scutec, acestea au căzut pe covor iar cea mică, în neastâmpărul specific vârstei combinat cu hazul provocat de jocul alergatu’-îmbrăcatu’, a călcat fix în norocul cald ce a devenit astfel una cu covorul și greu de curățat.

Cam așa încep dimineațile în care universul nu-ți permite să te dezmeticești altfel decât brusc. Și înmiresmat. Și direct în miezul cald al problemelor…


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *