IMG_3836

Copilărie cu năbădăi

De două zile, copoiul mic al familiei noastre a deconspirat ascunzătoarea de mâncare a unui cățel și vine fericită la noi molfăind orice găsește acolo.

Cred că s-a prins și câinele și a început să ascundă în alt loc dar n-are nicio șansă în fața micuței exploratoare care adulmecă și scote la iveală orice rezervă de hrană a patrupedului, spre disperarea acestuia care nu mai găsește merindele unde știe că le-a lăsat. Și spre disperarea mea, care nu reușesc să văd la timp și extrag din gurița ei dumicați puțin clefetiți dar totuși neînghițiți. Deși nu știu, sincer, dacă ar fi vreo diferență că ar ajunge în stomac sau nu.

Așa că aptitudinile familiei noastre se extind odată cu noul membru al familiei și ceea ce descoperisem că pot face eu de când sunt mamă vine completat de micuțul ajutor.

Când primul născut era de vârsts celei mici, a fugit într-o zi de lângă mine, în parc, și a devorat niște pufuleți împrăștiați pe trotuar.

Aceste situații îmi amintesc de o glumă citită mai demult, care spunea astfel: când primul copil mănâncă de pe jos, părinții dau fuga cu el la spital. Când al doilea copil mănâncă de pe jos, părinții îl șterg la gură și atât. Iar când al treilea copil mănâncă de pe jos, părinții se întreabă dacă să-i mai ofere ceva la cină.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *