IMG_4329

Fă ce vrei, cât vrei, când vrei!

Am fost recent la aniversarea unui băiețel al unor prieteni, petrecere restrânsă la care au participat membrii familiei cu copiii din dotare. Frații, cumnații și finii au întregit frumos neamul și ne-au inclus și pe noi, legați de ei doar prin prietenie nu și prin cumetrie.

Acestea fiind spuse, am purces la distracție astfel: copiii la locul de joacă iar noi, adulții, la mesele din apropierea lor, vorbind despre ce altceva decât copii și despre cum se cresc ei cel mai bine. Că teoria o știe fiecare, pusul practică fiind mai greu.

A acaparat discuția un tată de data aceasta, om devotat și dornic să învețe să interpreteze corect motivele din spatele comportamentului celor mici. Astfel că, înscris cu forța de soție, a participat benevol la un curs iluminator de parenting, din care  a reținut câteva idei revelatoare pe care ni le transmitea și nouă, audienței curioase și însetată de cunoaștere.

Una dintre ele, care mi-a captat atenția și interesul, era că trebuie să lași dom’le copilul să aleagă MEREU cum vrea să procedeze în diverse situații. Adultul trebuie doar să îi expună variantele și să îl lase pe cel mic să aleagă cum dorește să acționeze, cunoscând consecințele…la doi – trei ani. Mi-nu-nat! Să-mi fie cu iertare dacă nu rezonez complet cu ideea aceasta și dacă militez pentru îndrumarea corectă și rezonabilă a celor mici fără a fi lăsați mereu să aleagă. Pot face alegeri simple respectând anii pe care îi au. Nu agreez faptul că nu se ține cont de vârsta și capacitatea copilului de a înțelege mecanismul cauză-efect la fel cum se ignoră faptul că alegerile lor sunt în ton cu curiozitatea de a vedea “ce se întâmplă dacă” și nu cu normele sociale și bunătatea pe care ne dorim noi să-i învățăm brusc de la vârste mult prea fragede.

Prin urmare, am expus o speță pentru tatăl convins și înflăcărat care pogora asupra noastră cunoașterea dobândită la curs, pentru a afla cum se aplică ideile acestea absolute în viața de zi cu zi. Astfel, dacă fratele mai mare dorește să-i dea cu o carte în cap fratelui mai mic tu, părintele, te apropii de el și îi expui variantele: Dacă îi tragi una în cap cu cartea, îl va durea și va plânge. Aș prefera să n-o faci și să fii bun cu el. Tu alegi!

Iar copilul alege să-i tragă totuși una, ca să vadă dacă va plânge cu adevărat sau dacă va râde. Sau nici nu contează de ce, o să lovească doar pentru că îi luase jucăria iar asta l-a supărat, fără să gândească pe moment la consecințe. De unde știe mami/tati ce va urma? Ia să mă conving eu singur!

La fel de bine cred că tatăl de mai sus ar uita învățămintele dobândite la mirificul curs dacă pruncul ar lua paharul cu vin în mână sau ce știu eu ce altă grozăvie. Nu cred că s-ar apropia relaxat de el ca să-i șoptească: “Dacă bei, s-ar putea să ajungem de urgență la spital. Aș prefera să n-o faci!”, așteptând apoi cu sufletul la gură să vadă ce alege odorul.

Da, trebuie să-i învățăm ce e bine și ce nu. Da, e o învățare continuă și începem de când se nasc. Dar nu, nu îi putem lăsa să aleagă ce vor atâta timp cât alegerile lor îi afectează pe cei din jur. Poate alege dacă îmbracă tricoul cu Mickey sau pe cel cu astronauți ori poate alege ce sport vrea să practice. Și nu, nu trebuie lăsați să crească adulți derutați alegând greșit și neînțelegând exact de ce se aștepta altceva mai complex de la ei. Nu cred că secretul bunătății, verticalității și corectitudinii șade în a lăda un copil necopt să aleagă mereu calea.

Putem crește copii echilibrați doar dacă nu alegem căi extreme. Parentingul este la fel dintotdeauna. Tendințele și exprimarea elaborată a acestora se schimbă dar ideea principală rămâne mereu aceeași: copiii se cresc cu dragoste, cu blândețe dar și cu limitări și fermitate. Restul e marketing.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *