Sunt bogată

Sunt bogată. Sau par bogată. Cel puțin așa reiese dintr-un studiu vizual efectuat asupra mea de către îngrijitoarea noii grădinițe la care duc băiatul de două săptămâni încoace.

Concluziile studiului mi-au fost prezentate verbal, zilele trecute, de către analista menționată mai sus, care a căutat prilejul să se apropie de mine și mi-a șoptit apăsat: “Să-l dați la meditații la engleză, doamnă, că Dumneavoastră aveți bani!”

Așa că uraaa! Am bani!! Mai rămâne doar să-i găsesc!

La grădiniță ca la nuntă

Alegerea unei grădinițe îmi seamănă cu alegerea unui meniu de nuntă românească. Ofertele se încadrează într-un tipar la care se așteaptă majoritatea: cremă de brânză în corăbioară de ardei gras, măsline, icre etc., pește, sarmale și friptură. Dacă vrei să ieși din acest curs prestabilit al lucrurilor faci nunta la Pizza Hut într-o vineri, ca acel cuplu sătul de norme care s-a organizat astfel acum vreo două luni, parcă.

Continue reading La grădiniță ca la nuntă

Iluzii spulberate

Băiatul meu este într-o nouă etapă de dezvoltare a personalității lui în care contrazice tot ce îi spunem noi, părinții. De fapt contrazice pe oricine vorbește cu el și îi spune sau propune ceva. Fără noimă, desigur, ci doar de dragul de a avea o părere personală izvorâtă din mintea lui. Nu contează că spune ceva imposibil sau ridicol, nu râde nimeni de el. Îl lăsăm să povestească, zâmbim pe sub mustață (cine are…) și nu ne abatem de la planuri întru bunul mers al lucrurilor.

Continue reading Iluzii spulberate

Cum m-am apucat de citit

Ca să fie o relatare corectă ar trebui să menționez momentul real la care m-am apucat de citit și care se poate încadra în perioada lui “țe-i aia?”. Căci așa îmi întrebam părinții la fiecare literă pe care o vedeam și vream cu orice preț s-o învăț.

Părinții mei m-au învățat literele una câte una, cu mult înainte să merg la școală, răspunzând cu amuzament curiozității mele fără limite.

Văzând că stăpânesc literele, au urmat firesc cuvintele, apoi propozițiile și apoi cărți întregi. După care s-a declanșat dorința de a citi orice din biblioteca părinților. Mă uitam la ei cu mândrie și admirație, crezând că au lecturat TOATE cărțile din bibliotecă și că am cei mai culți părinți. Și îmi doream tare mult să fiu ca ei! Citiseră majoritatea cărților, desigur, dar nu chiar pe toate 🙂 Cărți vechi, cărți noi, cărți de istorie, cărți de beletristică, cărți de cultură generală și, preferatele tatei, cărțile de spionaj.

Apoi am crescut și mi-am putut cumpăra sau împrumuta cărțile pe care mi le doream sau despre care auzeam. Prietena mea cea mai bună din facultate era fată de profesori, iar lectura era ceva firesc în viața ei. Astfel, am avut acces la biblioteca bunicii ei și o întreagă lume mi s-a deschis. Am râs și am plâns alături de personajele mai mult sau mai puțin frumoase care m-au educat. Și apoi le-am dăruit cărțile care m-au impresionat și părinților mei, care le citeau mereu în aceeași ordine: întâi mama, apoi tata. Acest obicei ne-a rămas și acum și consider că viața ne-a echilibrat frumos: în copilărie, părinții mi-au deschis un univers întreg prin lectură iar acum le pot întoarce în sfârșit inegalabilul gest.

Mai mult decât atât, sper în adâncul sufletului să transmit acest lucru mai departe copiilor mei. Pentru că nu este legătură mai puternică decât aceea creată într-o după-amiază oarecare, în care ajungi la un numitor comun cu părinții tăi dezbătând subiectul unei cărți impresionante.

Acesta este un articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

Donație cărucior

În mod indirect, o cititoare drăguță mi-a atras atenția că n-am comunicat deznodământul poveștii cu donația căruciorului pentru gemeni.

Așadar, căruciorul a ajuns la o familie din București care are cu adevărat nevoie de orice ajutor și către care pleacă periodic hăinuțe pentru cei mici, gemenii de o lună și încă un frate în vârstă de un an.

Cu sufletul împăcat pentru decizia luată și pentru că în sfârșit v-am spus-o și vouă, mergem mai departe 🙂

E ceva dubios la mijloc

În urmă cu mulți ani am avut un job de consultant IT care mi-a plăcut teribil pentru că îmi foloseam cu succes abilitățile de comunicare pentru a mă face înțeleasă de către orice om care participa la cursurile mele, indiferent de educație și, mai ales, de IQ. Trebuia să alternez limbajul așa încât mesajul meu să fie recepționat atât de muncitorii care manevrau marfa în depozite cât și de directorii care contractau serviciile companiei pe care eu o reprezentam.

Continue reading E ceva dubios la mijloc