IMG_4748

E ceva dubios la mijloc

În urmă cu mulți ani am avut un job de consultant IT care mi-a plăcut teribil pentru că îmi foloseam cu succes abilitățile de comunicare pentru a mă face înțeleasă de către orice om care participa la cursurile mele, indiferent de educație și, mai ales, de IQ. Trebuia să alternez limbajul așa încât mesajul meu să fie recepționat atât de muncitorii care manevrau marfa în depozite cât și de directorii care contractau serviciile companiei pe care eu o reprezentam.

Credeam că aceste abilități îmi vor simplifica relația cu copiii și că voi găsi o modalitate de a mă face înțeleasă în orice situație, așa cum reușisem întotdeauna. Câtă naivitate din partea mea să cred că mintea copiilor este atât de complicată precum cea a adulților!

La ei totul e simplu iar vorbele sunt înțelese ad literam. Dacă te pierzi în explicații, le-ai pierdut atenția și interesul. “Dacă nu poți explica unui copil (de șase ani) ceva, înseamnă că nici tu n-ai înțeles”, se pare că a zis Albert Einstein și tare îmi place să-i dau dreptate.

Să exemplific: astăzi mergeam pe stradă cu băiatul meu de patru ani. El cu bicicleta înainte, eu în pas alert în urma lui. La un moment dat observ doi indivizi care fumau și beau alcool și care se cam clătinau pe picioare așa că am alertat băiatul să frâneze și să mă aștepte. Când m-am apropiat de el, i-am explicat: “Aceia par oameni dubioși și prefer să ținem distanță față de ei. Au băutură în mână și nu poți ghici ce urmează să facă (m-am felicitat pentru faptul că am evitat cuvântul “imprevizibil” care îmi stătea pe vârful limbii), așa că prefer să-i ocolim.”

Băiatul a înțeles, după care a ținut să-mi arate că și-a însușit tot ce i-am zis. Astfel, a întins degetul arătător către o doamnă care se apropia de noi și care ducea în mână o sticlă cu apă și a strigat tare:   “Uite, mami! Și doamna e dubioasă! Are băutură în mână.”
Corect!

Greșeala întâi: nu am precizat că indivizii aveau băuturi alcoolice.

“Mami! Uite încă unul dubios!“, zice băiatul arătând spre un angajat al unei bănci comerciale care ieșise afară la o țigară. “Fumează!”

Greșeala a doua: faptul că indivizii fumau era doar o coincindență care nu îi caracteriza neapărat ca fiind dubioși.

“A! Încă unul dubios!”, zice odorul indicând un om îmbrăcat sărăcăcios și cam roșu în obraji, care trecea pe lângă noi . “E îmbrăcat urât!“, decretează nemilos micul critic de fashion. Bun spirit de observație, gândesc eu fără să spun cu voce tare. Dar putea fi la fel de bine un biet muncitor de pe vreun șantier, care a lucrat toată ziua în soare.

Prin urmare cât de explicit trebuie să fii atunci când deschizi gura să cuvânți? Ce aptitudini de pedagog ar trebui să ai așa încât să te faci mereu înțeleasă? Și, mai ales, ce haz ar mai avea viața fără dialogul inocent cu copiii care nu filtrează nimic din ceea ce urmează să spună? 🙂

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *