young boy standing next to the dentist congratulation on good exam clipart

Pentru sănătatea Dumneavoastră…

Atunci când primul copil a făcut gingivită de la mâini murdare, bețe din gard și alte mizerii băgate în gură spre degustare, am dat fuga la un cabinet stomatologic pediatric de renume, ca să se pronunțe un specialist.

Acolo, pe bani deloc puțini, o doamnă doctor care nu prea a putut verifica gurița bolnavă, a decretat că vina este doar a mea că nu am periat corect puținii dinți ai copilului. Cu mișcări verticale pe cei din față și circulare pe măsele, după cum ne-a învățat reclama la nu-mai-rețin-care brand de pastă de dinți. Diagnostic: placă bacteriană cauzată de neglijența mamei.

Trecând peste furia amestecată cu procesele de conștiință cauzate de gândul că n-aș fi procedat corect deși am fost mereu exigentă cu igiena celui mic, i-am explicat doctoriței că eu nu mi-am periat dinții cu mișcările amintite mai sus vreme de 30 de ani ci m-am spălat atent și firesc. Și pentru asta n-am dezvoltat nicio placă bacteriană. Și i-am explicat că în urmă cu două luni fusesem la un control de rutină cu cel mic unde a(m) fost felicitat(ă) pentru dinții frumoși și sănătoși. Deci cum e posibil să fi ajuns la placă bacteriană într-un timp așa de scurt?!

Nț! Vinovată, arătată cu degetul, am plecat de acolo, deloc convinsă de diagnosticul doamnei doctor, către alt medic care a identificat corect problema și ne-a dat soluția care a ajutat la vindecare.

Povestind pățania cu o prietenă, mamă a două fete, mi-a spus râzând vorbele regretatului ei tată: “Draga mea, eu am început să mă spăl pe dinți la 14 ani, dar de atunci m-am ținut de treaba asta. Și am dinții foarte sănătoși! Nu-i nicio dramă dacă fetele nu vor să se spele pe dinți câteva zile.”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *