IMG_7766

Despre nervii copiilor

Când primul născut trântește prima criză de nervi, poți considera că ai parte de un jalon al maturizării tale, pentru că e ceva nou ce n-ai mai trăit pe pielea ta. Da, ai mai văzut la copiii prietenilor tăi, dar nefiind o experiență cu implicare personală ci un eveniment văzut din afară, trăirile erau reduse în intensitate. Cel mult te minunezi și faci cruce cu limba-n cerul gurii, sperând să nu ți se întâmple și ție vreodată.

După cum am mai spus recent, e doar o chestiune de timp. Ai copii, ți se va întâmpla!

Revenind la prima criză servită de copil, oricât de bine pregătit ai fi și câte ai citit despre asta, simți cum ți se albesc firele de păr din cap. Te simți neputincioasă. Ai vrea să faci ceva, orice, ca să oprești nervii izbucniți din nimic, să calmezi sufletul pentru care pare că s-a sfârșit lumea și alta nu și îți dorești să apară un buton magic de on/off ca să oprești acel “maaaamii” tânguit strigat a suta oară. După ce se potolesc spiritele și vezi cum copilul râde ca și cum nimic nu s-a-ntâmplat, răsufli ușurată că nu e nimic serios și te relaxezi pe viață pentru toate crizele ce vor urma.

Când mai ai și un al doilea copil care e la prima criză de nervi inexplicabilă, din motive doar de el știute, reacționezi paradoxal și te apucă râsul. El vede că râzi și că nu-l iei in serios și începe să se tăvălească. Tu te tăvălești la rândul tău, doar că de râs. Îți amintești cum te tăvăleai de supărare că n-aveai soluții de a potoli micuțul actor de dramă și că, de fapt, toate trec și sunt uitate. Și că tot ce trebuie să faci este să reziști fără să te lași afectată prea tare dacă vrei să ieși întreagă din toată povestea asta a maturizării. Atât a copiilor cât și a ta. Succes!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *