IMG_9413

Luați o pauză!

Nu-mi vine să cred că mi-a luat așa mult timp să intru cu adevărat în vacanță. La începutul verii, când am comutat pe modul “holiday”, am făcut cea mai inspirată alegere din ultima vreme.

Astfel că am renunțat la a urmări intens rețelele de socializare, trecând și zile fără să accesez facebook. Nu mi se mai părea interesant să aflu ce fac alții și altele care oricum par mereu să facă aceleași lucruri. Aceleași bucle, același machiaj, aceleași poze de la sală, aceleași mașini, ținute diferite, “uite ce am eu!”, “uite în ce vacanță merg eu!”, “uite ce-mi permit eu!”, “uite ce fericiți suntem noi!”, bla bla bla, totul pentru a crea iluzia vieților de invidiat. Nimic nu e ceea ce pare și știu cazuri concrete de vacanțe și vieți pe datorie, doar că în poze nu se vede asta.

N-am mai citit alte bloguri, n-am avut nervi de sfaturile altora și perfecțiunea alarentă pe care le etalează. Toată lumea știe ce e cel mai bine, cel mai frumos, cel mai corect și fiecare demonstrație literară vine să dea peste nas oricui face altfel. N-ai ales nu știu ce grădiniță? N-ai trimis copilul în tabere de dezvoltare abilități? Nu știe să cânte la un instrument? Nu, dar sapă în nisip cu alți copii, se stropesc cu apă, joacă “război” și pare că se distrează bine și așa.

Am deschis și am citit fugitiv, pe diagonală, câteva știri de interes personal. N-am renunțat la Instagram pentru că îmi place cu adevărat să fac poze și ador să urmăresc fotografiile altora mai mult sau mai puțin profesioniști, fotografii care mă transpun în lumi pe care îmi doresc să ajung să le văd și să le simt.

Mi-am făcut timp de pasiuni mai vechi și am început să bifez puncte de pe lista cu dorințe de împlinit în viața aceasta, iar asta îmi dă sentimentul că e doar o chestiune de timp până când reușesc să fac tot ce visez.

Sunt recunoscătoare pentru viața pe care o am, pentru ritmul în care trăiesc și pentru felul în care se dezvoltă copiii mei imperfecți. Îmi place să-i văd stând pe lângă noi și preluând stilul nostru de viață, fără să am senzația că mă sacrific pe altarul maternității doar ca să dovedesc cuiva că îi cresc ca la carte. Vreau să stea toată ziua, să nu facă nimic sau doar ce le place, fără presiunea de a se pregăti pentru perioada responsabilă ce va urma. Vreau să li se întipărească bine în minte viața fără griji, convinsă fiind că nu va fi mereu așa și că vor avea timp să fie contra timp, agasați și presați de ceea ce “trebuie” făcut.

Acesta este un îndemn la relaxare și trebuie tratat ca atare!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *