" />

Îmblânzitoarea de câini

Îmi plac mult cățeii! Și toată adorația asta pentru ghemele mai mici sau mai mari de blană s-a transmis și în ADN-ul copiilor mei care iubesc cățeii. Și pisicile și iepurii și puricii și orice animal, dar asta e altă poveste. Să rămânem la căței!

Când am ieșit zilele trecute în parc am făcut o aroganță și am îmbrăcat o pereche de blugi albi. Mi-am amintit cât de mult îmi place să trăiesc periculos. Nu speram naiv să ajung cu ei curați acasă, dar a fost una din acele zile în care pur și simplu am vrut să îmbrac ceva frumos și nu hainele obișnuite care se murdăresc inevitabil afară dar de care nu-mi pasă.

Ne întâlnim cu un domn în vârstă care plimba un cățel simpatic foc și pe care ai mei au început să se certe care să-l plimbe, să-l mângâie, să-l tragă de urechi sau de coadă. Micuțul animal, intuind că nu scapă teafăr din mâinile celor doi care se luptau pe posesia lui și văzând sclipirea din ochii mei, a venit în fugă la mine și a sărit de veselie cu labele din față pe pantalonii mei de un alb imaculat.

Instantaneu am mârâit o înjurătură ce a ajuns trunchiat la urechile cam tari ale stăpânului care a sărit degrabă să mă liniștească, spunându-mi că nu face nimic și nu mușcă.

“Poate nu mușcă, dar murdărește… potaia!”, i-am răspuns eu ironico-afectuos, jucându-mă mumos cu cățelul cel simpatic din moment ce răul era deja făcut.

Stăpânul n-a înțeles tonul alintului meu, și-a luat patrupedul mormăind că nu e potaie, și dus a fost.

Să nu fugiți dacă ne întâlnim prin parc și sunteți în posesia vreunui animal! Vreau să știți că-mi plac chiar și dacă mă murdăresc. Dar aș prefera să n-o facă. Dar sa nu fugiți! 🙂


Lasă un comentariu

Required fields are marked *.