" />

La dentist cu doi copii

Azi am mers la dentist, cu ambii copii după mine. Csf? Ncsf! Dacă așa s-a nimerit, așa am făcut. Nu aveam de unde ști, la momentul la care am făcut programarea, în ce ipostază mă va surprinde. Și uite că m-a surprins în postura de mamă full, cu ambii prunci acasă.

Acestea fiind spuse, am purces către cabinet. Medicii sunt child friendly, vorbesc frumos cu copiii, au o cameră amenajată special pentru ei, cu jucării și desene pe pereți. Dacă tot căscau gura la un Nemo mare de pe un perete, un medic s-a uitat la rugămintea mea să se asigure că dinții lor sunt în regulă. Am bifat și controlul periodic, după care a început adevărata provocare.

Cea mică urla că nu îi convenea baveta mea din hârtie agățată în jurul grumazului, cel mare o provoca să zbiere mai tare, ea voia la mami în brațe, dar mami să facă bine să se dea jos de pe scaunul pacientului și să stea unde consideră fata că ar fi mai bine, nu unde trebuie să stea pe timpul intervenției, medicul își vedea în continuare de treabă la dinții mei, însă am observat niște broboane de sudoare pe frunte și niște grimase provocate de emoții puternice greu de stăpânit.

Asistentele au intervenit, au defilat cu Mickey, Minnie, Winnie și cu întreg arsenalul Disney, i-au ademenit cu desene, cu mănuși chirurgicale umflate pe post de baloane și cu alte idei trăznite. Brusc, imaginația echipei din cabinet s-a trezit la viață, a înflorit și am început să-i suspectez că le era dor de joacă la cât de tare se înflăcăraseră să-i amuze pe cei mici.

În ciuda acestui circ, fetița a fost de neînduplecat. A urlat până când medicul și-a terminat treaba, deși mă ruga din ochi să întrerupem și să revin în altă zi. Eu, la fel de neînduplecată, o încurajam să continue și să nu se oprească pentru atâta lucru.

Dinții mei frumoși se datorează acestor medici grozavi care reușesc să facă performanță sub presiune!


2 Comments

Lasă un comentariu

Required fields are marked *.