" />

Viitorul sună sumbru

Micuța Mamă Omidă în devenire, la nici cinci ani, îmi prezintă un viitor incert și aparent apropiat: – Mami, îți dai seama că mamaia (adică străbunica) mai are puțin și moare? – De ce crezi asta? – Pe bune? Păi tu n-ai văzut câți ani are? – … – Dacă mă gândesc bine, nici voi nu mai aveți mult, că și voi aveți mai mulți ani ca mine. Am râs ca la o glumă bună, deși cu un picior în groapă în opinia unuia, pentru simplul motiv că nu mi-a pus întrebări serioase despre moarte. Da, vorbește despre ea, dar

Citeste mai mult


Fată dragă nu fi tristă!

Azi am aflat că jucăria Kendama este DOAR pentru băieți. Fetițele n-au voie să pună mâna pe așa ceva că se spurcă. Am aflat asta de la o bunică grijulie ca fetița din grija ei să nu se joace cu așa ceva, întrucât “nu e pentru fetițe”. I-a precizat asta de vreo 20 ori, așa încât pe mine aproape că mă convinsese. Dar cea mică nu se lăsa ușor impresionată și aștepta să-și dovedească și ea abilitățile de mânuire a celebrei jucării.


Până la Dumnezeu te caftesc sfinții!

Spania este o țară religioasă până în măduva oaselor lor iberice. Efectele acelei “reconquista” spirituale, ale monopolului ideologic pe viața spaniolilor în scopul recatolicizării societății se resimt și în zilele noastre, cu precădere în anumite zone ale țării în care oamenii trăiesc sărbătorile cu pioșenie și cumpătare.