Fie ce-o fi…!

De fiecare dată când mulțumesc cerului că nu mă confrunt cu o anumită situație pe care o văd la copiii și părinții din jur, ajung inevitabil să am parte și eu de ea. Ca și cum mulțumitul meu ia o întorsătură nefirească în drum spre cer, se lovește de karmă sau cum s-o numi și ricoșează înapoi spre mine în ceea ce interpretez ca fiind o ironie a sorții.

Când a început copilul meu grădinița mă uitam cu milă la ceilalți copii care plângeau cu lunile după părinții lor. Și am mulțumit în gând, ușurată, că al meu nu plânge, nu mi se prinde de picior și că s-a adaptat destul de ușor. După jumătate de an și câteva evenimente nefaste n-a mai fost chip să vrea acolo. S-a prins de picioarele mele zbierând și tăvălindu-se. Pe bună dreptate, am aflat în scurt timp, dar mi s-a arătat din stele că mi se întâmplă și mie ceea ce li se întâmplă altora.

Când alți părinți se plângeau că pruncii nu mai vor să meargă la activități sportive, mulțumeam în sinea mea, mândră că băiatului meu îi place la înot și că merge cu plăcere. Până într-o zi când, dintr-un motiv foarte întemeiat (n-a primit lăbuțe de înotător adult și profesionist, ha, ha!), n-a mai vrut să audă de mers la înot. Așa că mi-am înghițit mulțumirile pentru că mi s-a arătat încă o dată că e doar o chestiune de timp.

Acum îi place mult la tenis dar m-am mai maturizat și eu și am învățat să mă abțin de la atâtea mulțumiri. Mă limitez la a exclama un “Aha!” constatator și apoi alung orice gând de satisfacție de teamă că stric feng shui-ul. Am adoptat atitudinea fatalistă cu “Fie ce-o fi, mergem înainte!” 🙂


Astăzi e ziua mea, zi frumoasă ca mine

Odată cu trecerea anilor constați că se triază atât de frumos persoanele care te sună să-ți ureze ce-i mai bun, încât toți cei care rămân să te felicite îți transmit cele mai pozitive vibrații. Te sună din toată inima, râd și găsesc aniversarea ta ca pe un prilej bun de taclale ce dau o stare de bine.

Continue reading Astăzi e ziua mea, zi frumoasă ca mine


Sunt bogată

Sunt bogată. Sau par bogată. Cel puțin așa reiese dintr-un studiu vizual efectuat asupra mea de către îngrijitoarea noii grădinițe la care duc băiatul de două săptămâni încoace.

Concluziile studiului mi-au fost prezentate verbal, zilele trecute, de către analista menționată mai sus, care a căutat prilejul să se apropie de mine și mi-a șoptit apăsat: “Să-l dați la meditații la engleză, doamnă, că Dumneavoastră aveți bani!”

Așa că uraaa! Am bani!! Mai rămâne doar să-i găsesc!


La grădiniță ca la nuntă

Alegerea unei grădinițe îmi seamănă cu alegerea unui meniu de nuntă românească. Ofertele se încadrează într-un tipar la care se așteaptă majoritatea: cremă de brânză în corăbioară de ardei gras, măsline, icre etc., pește, sarmale și friptură. Dacă vrei să ieși din acest curs prestabilit al lucrurilor faci nunta la Pizza Hut într-o vineri, ca acel cuplu sătul de norme care s-a organizat astfel acum vreo două luni, parcă.

Continue reading La grădiniță ca la nuntă


Donație cărucior

În mod indirect, o cititoare drăguță mi-a atras atenția că n-am comunicat deznodământul poveștii cu donația căruciorului pentru gemeni.

Așadar, căruciorul a ajuns la o familie din București care are cu adevărat nevoie de orice ajutor și către care pleacă periodic hăinuțe pentru cei mici, gemenii de o lună și încă un frate în vârstă de un an.

Cu sufletul împăcat pentru decizia luată și pentru că în sfârșit v-am spus-o și vouă, mergem mai departe 🙂


E ceva dubios la mijloc

În urmă cu mulți ani am avut un job de consultant IT care mi-a plăcut teribil pentru că îmi foloseam cu succes abilitățile de comunicare pentru a mă face înțeleasă de către orice om care participa la cursurile mele, indiferent de educație și, mai ales, de IQ. Trebuia să alternez limbajul așa încât mesajul meu să fie recepționat atât de muncitorii care manevrau marfa în depozite cât și de directorii care contractau serviciile companiei pe care eu o reprezentam.

Continue reading E ceva dubios la mijloc