" />

Când răceşte soţul…

Când copilul este răcit şi crezi că mai rău de atât nu se poate, viaţa îţi mai dă o lecţie: răceste şi soţul. La primul strănut al pruncului, soţul sare ca fript. A luat răceală de la cel mic! Încotoșmănit cu cea mai groasă pătură din casă, al cărei loc este ştiut doar de el şi pe care o scoate de la naftalină în vremuri de restrişte, se târăşte anevoie până la bucătărie şi scotoceşte în punga cu medicamente. Paracetamol, paracetamol sinus, …fen pentru răceală şi gripă, pune de două ceaiuri în două ibrice separate, unul pentru răceală şi altul

Citeste mai mult


Relaxarea, bat-o vina!

Am patru ore libere dimineaţa. Zilnic. Începând de azi. Prima senzaţie este de teamă. Am tânjit atâta vreme după câteva ore “în care să fac tot ce-mi doresc” iar acum, când în sfârşit le am, nu mai ştiu ce-mi doresc. În încercarea de a-mi reaminti ce voiam să fac, mă trezesc aspirând frenetic şi dând cu mopul, iar apoi râzând de mine pentru activităţile ridicole la care mă supun. Asta făceam oricum, chiar şi cu pruncul în preajmă, deci pentru ce-mi trebuiau orele libere? Ia să stau puţin degeaba.


Îmi este somn

Îmi este somn. Îmi este atât de somn încât nu pot să adorm. Simt un discomfort în ochi și trăiesc o dilemă: mă ustură pleoapele, deopotrivă dacă le închid sau le țin deschise. Nu știu dacă să mă las să adorm. Dacă îmi închid ochii, mă înțeapă gândul că, pe când dorm mai bine, se trezește cel mic. Dacă stau cu ochii deschiși, mă irită gândul că trebuie să profit la maximum de cele câteva ore ce le am la dispoziție.  Mă conving că mai bine dorm. Trupul meu e oricum la limita dintre neputință și relaxare. A ajuns în

Citeste mai mult


Pe cine nu laşi să doarmă, te lasă (totuşi) să trăieşti

Odată cu venirea prânzului vine şi momentul împlinirii planului meu ticluit în gând dis-de-dimineaţă: să dorm odată cu pruncul, ca să mai recuperez din oboseala acumulată în doi ani. Ştiu, cu un somn nu se face primăvară, dar se mai îmblânzesc cearcănele. Cu ochii mici şi prietenoşi, pe jumătate închişi, anunţ copilul că e rost de nani, ca să ne mai încărcăm puţin bateriile pentru a doua parte a zilei. Acesta mă urmează în pat, atitudine pe care o interpretez în mod naiv drept un semn bun şi o dovadă de înţelegere din partea lui.


O zi obișnuită din viața unei mame obișnuite

Dimineaţa de azi a început ca oricare alta. Ca prin vis, aud un copil miorlăind. Ah! E chiar al meu! Nu pot să cred că trebuie să mă dau (iar) jos din pat. Prima promisiune mincinoasă pe care mi-o fac este că o să dorm la prânz, cu copilul. Ştiu şi eu că mă mint cu neruşinare, dar altfel nu reuşesc să mă mobilizez. Runda întâi: pierzătoare, eu. Al doilea gând impertinent care mă încearcă vine sub forma unei interogaţii: nu care cumva plouă, ca să rămânem în casă toată ziua aşa încât să reuşesc să mă odihnesc? La naiba, e soare!

Citeste mai mult