Ce să faci? N-ai ce să faci!

Mămicile blogger ajunse în culmea carierei fac ceea ce este firesc pentru a revărsa lumina cunoașterii și asupra mămicilor de rând care aspiră casa  în secret să-și crească pruncii perfect: țin conferințe.

Prima gratuită, iar următoarele la un preț avantajos dacă mai aduci o prietenă, două trei, pe sistem piramidal.

Șapte moduri să…, Trei motive să…, Cum să… și Hai să… promit să te lumineze temporar, până când te confrunți cu situații noi odată cu creșterea copiilor și reînnoiești abonamentul ca să te mai luminezi puțin.

Cu studiile făcute temeinic pe google, aceste conferențiare te învață cum să te porți cu cei mici, cum să-i hrănești, în ce activități să-i antrenezi și cam orice altă informație de bază pe care ar trebui s-o ai deja în instinct, exceptând cazurile de lobotomie în urma cărora informațiile au fost șterse.

Dacă te uiți mai atent pe paginile lor de Facebook observi niște scăpări de râs, dacă n-ar fi de plâns. Astfel, o mamă blogger cu o comunitate considerabilă de adepte povestește despre un pui bio crescut cu dragoste și grăunțe sub cerul nepoluat, despre cât de grijulie este în alegerile pe care le face și, ca să convingă, pune o poză cu odorul mâncând fericit ostropelul rezultat din puiul mai sus menționat. Lângă farfurie, o doză de suc acidulat plin de zahăr și arome dubioase, care m-a făcut să mă întreb de două ori care este sursa fericirii copilului.

Dar…fă ce zice mama blogger, nu ce face mama blogger, pentru că mulți văd, puțini pricep și foarte mulți plătesc pentru conferințe revelatoare.

În această ordine de idei, avem marea bucurie de a vă invita la prima noastră manifestare de mare anvergură, un set de conferințe pe tematica: Cum să nu și Cum să da. Subiectul principal de discuție va fi Ce să faci? N-ai ce să faci. Subiectele secundare vor fi, desigur, Inventarea mersului pe jos și Trecerea inevitabilă a timpului. Ne întâlnim în mai multe locații, alese special pentru voi:

12 Iunie New York
16 Iunie San Francisco
19 Iunie Miami
23 Iunie Dubai
26 Iunie Bangkok
28 Iunie Filipine

Intrarea este liberă, la fel și ieșirea.
Pentru turneul european urmează să anunțăm datele. Sneak peak – ne vedem la St. Tropez!

Rămâneți cu noi ca să aflați ceea ce oricum știți!


Cum m-am apucat de citit

Ca să fie o relatare corectă ar trebui să menționez momentul real la care m-am apucat de citit și care se poate încadra în perioada lui “țe-i aia?”. Căci așa îmi întrebam părinții la fiecare literă pe care o vedeam și vream cu orice preț s-o învăț.

Părinții mei m-au învățat literele una câte una, cu mult înainte să merg la școală, răspunzând cu amuzament curiozității mele fără limite.

Văzând că stăpânesc literele, au urmat firesc cuvintele, apoi propozițiile și apoi cărți întregi. După care s-a declanșat dorința de a citi orice din biblioteca părinților. Mă uitam la ei cu mândrie și admirație, crezând că au lecturat TOATE cărțile din bibliotecă și că am cei mai culți părinți. Și îmi doream tare mult să fiu ca ei! Citiseră majoritatea cărților, desigur, dar nu chiar pe toate 🙂 Cărți vechi, cărți noi, cărți de istorie, cărți de beletristică, cărți de cultură generală și, preferatele tatei, cărțile de spionaj.

Apoi am crescut și mi-am putut cumpăra sau împrumuta cărțile pe care mi le doream sau despre care auzeam. Prietena mea cea mai bună din facultate era fată de profesori, iar lectura era ceva firesc în viața ei. Astfel, am avut acces la biblioteca bunicii ei și o întreagă lume mi s-a deschis. Am râs și am plâns alături de personajele mai mult sau mai puțin frumoase care m-au educat. Și apoi le-am dăruit cărțile care m-au impresionat și părinților mei, care le citeau mereu în aceeași ordine: întâi mama, apoi tata. Acest obicei ne-a rămas și acum și consider că viața ne-a echilibrat frumos: în copilărie, părinții mi-au deschis un univers întreg prin lectură iar acum le pot întoarce în sfârșit inegalabilul gest.

Mai mult decât atât, sper în adâncul sufletului să transmit acest lucru mai departe copiilor mei. Pentru că nu este legătură mai puternică decât aceea creată într-o după-amiază oarecare, în care ajungi la un numitor comun cu părinții tăi dezbătând subiectul unei cărți impresionante.

Acesta este un articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.


Donație

Foarte pe scurt: avem de donat un cărucior sport dublu (imagine), pentru gemeni sau doi copii relativ apropiați ca vârstă. Este folosit dar în stare foarte bună și se află în București. Dacă știți pe cineva care să aibă cu adevărat nevoie, ne spuneți? Mesaj pe facebook sau email doarunscutec@yahoo.com!


Noi stăm la oliță!

Periodic dau peste câte o picătură care umple încet paharul răbdării mele cu privire la felul în care mamele se exprimă la plural redând ceva caracteristic numai copilul.

“Noi stăm deja la oliță”. Amândoi?! Pe aceeași oliță?! “Ne-a mai ieșit un dințișor.” Amândurora câte unul?! “Noi nu vorbim încă”. Între voi?!

Aceste femei se identifică până la simbioză cu puii lor, așa încât atunci când cel mic mănâncă, ele se simt sătule. Dacă pruncului îi erupe un dinte, durerea se resimte inclusiv în gingiile mamei. Iar când acesta merge spre oliță, trage și ea un pârț.

Am întrebat o mamă în parc, zilele trecute, despre vârsta băiețelului ei care îi scotea ochii fetiței mele, dintr-o dorință de explorare ce nu părea să fie pe placul ei.

Mămica mi-a răspuns: – Avem un an și unsprezece luni și nu vorbim încă.

Inițial n-am înțeles completarea la vârstă, pentru că eu doar despre aceea întrebasem. După care m-am gândit că a fost ea suficient de des întrebată de ce nu vorbește copilul așa încât m-a scutit de formularea unei interogații suplimentare. Deși n-aș fi întrebat, fie vorba între noi, dar n-a mai avut ea răbdare să afle lucrul acesta. Suspansul ar fi fost prea mare și chinuitor. Dacă mă întreabă de ce nu vorbește? Ia mai bine să i-o iau eu înainte și să anticipez următoarea mișcare!

Înțeleg că este un plural afectiv, dar dacă nu-l folosesc nu înseamnă că îmi iubesc mai puțin copiii.

Înțeleg și că ar fi acolo un cordon ombilical netăiat metaforic, însă acesta pare să se întindă și să se înconjoare și de gâtul bunicii sau al bonei, pentru că și ele folosesc pluralul.

Părintele pare să confunde responsabilitatea creșterii celui mic cu preluarea frâielor vieții acestuia în întregime. Acesta refuză să vadă copilul ca pe un om de sine stătător, care trece prin diverse momente în care el, părintele, îi este alături trup și suflet ( i-au ieșit dinții iar mama n-a dormit, suferind alături de el ), dar care se dezvoltă totuși independent.

Care este vârsta la care aceste mame încetează să mai folosească pluralul excesiv sentimental? Când propriul copil devine adult, n-am auzit nicio mamă să spună “ne-am schimbat serviciul” sau “când ne căsătorim și noi?”.


Scurt ghid de consum al vinului

0852aee3187af1e1db75b70d7bb2c92aDacă până să ai copii te încredeai în sfaturile chelnerilor pentru a asocia un anumit tip de vin pentru un anumit fel de mâncare, după ce sosesc copiii, nu numai că nu mai ai timp să te gandești ce vin la ce farfurie să așezi, începi să regândești asocierea vinului. Culoarea, textura, parfumul și mai ales sticla, se pliază de acum încolo perfect pe situațiile de care zilnic ne bucurăm alături de copiii noștri. Devenim somelieri pricepuți pe masură ce experimentăm mai mult din bucuriile vieții de părinte. Pentru cei novice în această aventură, un mic ghid de început:

1. Vinul alb. În acest caz asocierea se face clasic și tradițional, după culoarea din obraji, ce reflectă crizele micului preșcolar. Merge perfect atunci când copiii sunt albi ca varul de mânie că nu mai pot să vadă încă un desen animat înainte de prânz.

2. Vinurile rose sunt cele mai versatile, căci pot fi consumate lângă aproape orice tip de criză comportamentală. Se recomandă pastrarea unei sticle la îndemană, nu la rece nici la cald, fiindcă nu ai cum sa ghicești niciodată când copilul îți servește una rece sau una fierbinte. De cele mai multe ori se consumă preventiv, mai ales în sezonul începerii școlii, precum siropurile de imunitate.

3. Când masa este bogată, presarată cu smiorcăituri, miorlăituri, dat din picioare și trântit pe jos, asocierile devin un pic mai complicate. Ca regulă generală,  ca să nu te pierzi cu firea, buchetul vinului, adică aromele lui cele mai intense, se vor asocia cu comportamentul cel mai nedezirabil (a se citi enervant).  Se ține cont atât de textura vinului cât şi de decibelii țipetelor copiilor. Ca să fie clar, un tantrum după un nesomn,  în cazul celor mici, merge cu un vin lejer, pe când datul din maini și din picioare și aruncatul pe jos va fi însoţit mereu de un vin corpolent. Vinurile fortificate, pentru necunoscători – cele cu mai mult alcool – merg la platourile de tantrumuri naturale cu crize de furie,  țipete sacadate, urmate de miorlăituri de cel puțin jumatate de oră, precum și la foie gras.

4. Spumantele merg întotdeauna la refuzul efectuării temelor, cu precădere la tabla înmulțirii.

În cazul în care se combină matematica cu gramatica, este recomandat, pe fondul rose-ului care stimuleaza imunitatea la crize, să se presare la 10 minute, cu ținut sub limbă, câte 3 guri de spumante, după masă, la intervale de 30 de minute și neaparat necombinate cu cacao, cafea sau alimente mentolate.

5. Pentru periodele în care comportamentele nedezirabile (a se citi nesuferite) se suprapun peste treziri repetate noaptea, pe motive extrem de intemeiate precum: “vreau  pufuleți” și “aprinde lumina”,  se recomandă orice fel de vin, cu condiția să aibă dopul de tipul capacului ce se înfiletează, ca să se desfacă și să se astupe repede și să poată fi ținut la capătul patului.