" />

10 lucruri pe care ar trebui să le ştii înainte să ai copii

1. Casa nu e dezordonată. Este doar redecorată de către copii; 2. Când începe să miroasă urât în casă, trebuie doar să muţi mobila şi să cauţi mâncarea ascunsă după/sub ea; 3. “Plânsul ajunge să nu-ţi mai atragă atenţia. Te ridici din fotoliu doar când miroase a ars sau când îţi ajunge apa la picioare” (anonim); 4. “Dacă vrei atenţia copiilor, tot ce trebuie să faci este să te aşezi pe canapea şi să pari relaxată” (anonim); 5. Liniştea este întotdeauna dubioasă; 6. Somnul devine un mit. Ştii că există, dar nu mai ştii cum arată; 7. O să rămâi

Citeste mai mult


Îmi iau jucăriile şi plec

Pe măsură ce copilul meu înaintează în vârstă, mă străfulgeră un gând: la cât timp am voie să experimentez stările patologice anxioase care mi se cuvin odată cu statutul de mamă născătoare? De vreme ce nu m-au încercat labilitatea afectivă, tristețea și plânsul, în primele săptămâni după naștere, cum prevăd studiile de specialitate, am hotărât sa fiu puțin deprimată mai târziu, ca să contrazic manualele.


Cum se angajează o bonă

Poate că te consideri o persoană cu multă stăpânire de sine. Poate că eşti cerebrală şi cu picioarele pe pământ. Poate că numeri pe degetele situaţiile în care te-ai pierdut cu firea. Dar crede-mă: toate astea pălesc în momentul în care eşti nevoită să angajezi o bonă. Abia atunci poţi spune cu mâna pe inimă că ştii definiţia cuvântului “paranoia”.


Uite suzi, nu e suzi

În seara aceasta am ajuns la un compromis. După săptămâni întregi de încercări eşuate de a da conotaţii negative suzetei (înţelese doar de mine), după tentative slabe de a-i explica pe toate limbile de ce nu e bine să o mai ţină pe suzi (aka bibi) în guriţă, pare că am reuşit imposibilul. De azi înainte nu mai trebuie să


Când răceşte soţul…

Când copilul este răcit şi crezi că mai rău de atât nu se poate, viaţa îţi mai dă o lecţie: răceste şi soţul. La primul strănut al pruncului, soţul sare ca fript. A luat răceală de la cel mic! Încotoșmănit cu cea mai groasă pătură din casă, al cărei loc este ştiut doar de el şi pe care o scoate de la naftalină în vremuri de restrişte, se târăşte anevoie până la bucătărie şi scotoceşte în punga cu medicamente. Paracetamol, paracetamol sinus, …fen pentru răceală şi gripă, pune de două ceaiuri în două ibrice separate, unul pentru răceală şi altul

Citeste mai mult


Married with children – partea 1

Ştii momentul acela din zi, în care te bucuri că ai trecut de toate examenele la care te-a supus nou-născutul tău, moment în care începi să prinzi curaj fiindcă nu mai e mult până ajungi să îţi împarţi sarcinile părinteşti cu jumătatea ta? Da, e momentul acela din zi în care se încheie ziua lui de muncă – fiindcă ziua ta de muncă nu se mai termină niciodată. Adică în vecii vecilor eşti angajată. Nu îţi mai faci griji că ţi se va desface contractul de muncă vreodată. Decât temporar, pentru cele câteva ore de creşă sau grădiniţă, apoi şcoală,

Citeste mai mult


Relaxarea, bat-o vina!

Am patru ore libere dimineaţa. Zilnic. Începând de azi. Prima senzaţie este de teamă. Am tânjit atâta vreme după câteva ore “în care să fac tot ce-mi doresc” iar acum, când în sfârşit le am, nu mai ştiu ce-mi doresc. În încercarea de a-mi reaminti ce voiam să fac, mă trezesc aspirând frenetic şi dând cu mopul, iar apoi râzând de mine pentru activităţile ridicole la care mă supun. Asta făceam oricum, chiar şi cu pruncul în preajmă, deci pentru ce-mi trebuiau orele libere? Ia să stau puţin degeaba.


Îmi este somn

Îmi este somn. Îmi este atât de somn încât nu pot să adorm. Simt un discomfort în ochi și trăiesc o dilemă: mă ustură pleoapele, deopotrivă dacă le închid sau le țin deschise. Nu știu dacă să mă las să adorm. Dacă îmi închid ochii, mă înțeapă gândul că, pe când dorm mai bine, se trezește cel mic. Dacă stau cu ochii deschiși, mă irită gândul că trebuie să profit la maximum de cele câteva ore ce le am la dispoziție.  Mă conving că mai bine dorm. Trupul meu e oricum la limita dintre neputință și relaxare. A ajuns în

Citeste mai mult


Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau!

Înainte să devin mamă eram precum o domniţă de la palat, gata-gata să leşine la vederea unui păianjen inofensiv. Mă zburleam toată numai la gândul unui gândac în insectar, ţintuit pe vecie în pluta din spatele sticlei, darămite la întâlnirea cu un exemplar viu. De când am devenit mamă şi încurajez studierea naturii înconjurătoare, băiatul meu curios mi-a adus diverse mortăciuni spre prezentare, în vederea unei autopsii inutile. Gândăcei (diminutivul sună mai putin înfiorător pentru mine), fluturi maronii hidoşi, jumătăţi de râme şi picioare de păianjeni. Un spectacol biologic macabru, la care asist cu îndârjire. De la un metru distanţă,

Citeste mai mult