Micul Big Bang


Obig_bangDespre relativitatea timpului am mai scris. Ai să spui că mă repet, însă este un subiect atât de ofertant, încât merită să revenim la el. Și ce dacă ne repetăm? Repetitio est mater studiorum, cică. Nu și în ceea ce privește eforturile zilnice de a-ți lămuri copilul să salute când intră sau iese dintr-o încăpere. Atunci intervine altceva: Dura lex, sed lex. Și legea o cam face cel mic, recunoaște. Însă, cu răbdare, sper că Experientia docet. Dar să nu derivăm de la subiect, că ajungem de la latină la sarmale.

Citesem deunăzi, într-unul din momentele mele în care mă cuprinse conspirația așa cum te cuprinde o viroză de primavară,  despre o teorie cum că nici timpul nu mai e ce a fost. Ceva legat de o rezonanță magnetică. Bine, îmi zic. Și ce e nou în asta? Eu de când vă spun că trec zilele fără să apuc să fac un duș ca lumea? M-a intrigat foarte tare faptul că unii susțin (cu argumente ale fizicii cuantice pesemne, domeniu pe care îmi este greu să îl pronunț cu voce tare, darămite să îl și pricep) că ziua nu ar mai avea 24 de ore, ar avea 16. 16? Serios? Dacă ar avea 16, aș reuși și eu să dorm, să mănanc, să merg la un balet, pilates, poledancing… ceva. Ce vorbiți? Ia mai masurați o dată, cu viteza luminii.

Determinată cum sunt, că doar are de la cine moșteni buburuza, mă pornesc eu cu spirit de învățăcel să-l citesc pe Stephen Hawking (care pretinde că a scris unele volume pe înțelesul tuturor), ca să pricep mai bine cum stă treaba cu istoria timpului. Frumos explicat domnule Hawking. Permiteți-mi însă… De ce nu ați ținut cont în analiza întortocheată și de dimensiunea mitico-practico-științifică a statutului de părinte? Ce Rezonanță Schuman? Stați să vă spun eu de rezonanța unui plâns de 20 de minute pe ceas, resimțit ca 10 zile de antrenament în armată. Ce teoria Big Bang? Nu v-ați gandit la teoria marelui cucui, cu efecte dezastruoase asupra timpanelor vecinilor, teorie care îi conving din ce în ce mai tare că plânsul nu are nici  început nici sfârșit, așa cum chicotesc unii pe la colțuri, că nici Universul nu ar fi avut vreun început? Și-apoi mai urmează ceva.  O descoperire ce peste câțiva ani va fi considerată la fel de inovatoare cum a fost acum mulți ani și teoria potrivit căreia Pamântul ar fi pătrat. Cu toate că parcă plânge (copilul) ore întregi când se lovește, atunci când e vesel și se joacă binedispus jumătate de oră, trece totul într-o secundă. Ceea ce mă duce cu gândul la perioada sarcinii. Mereu îmi ziceam: mai am timp, mai am timp. Pană când m-am trezit că nu îmi mai încap în piele și a apărut bucuria, pe nepusă masă, că 9 luni nu ajung să te pregătești, oricât te-ai minți singur(ă). Și apoi parcă începe adevaratul timp. Și nu mai știi sau vrei să știi cum a fost înainte. De un lucru sunt convinsă. Pământul e rotund. La fel cum e și casa mea. Altfel nu îmi explic cum de mă învârt mereu, fără să termin ce îmi propun să fac.

sursa foto: http://www.bzi.ro