Cum m-am apucat de citit

Ca să fie o relatare corectă ar trebui să menționez momentul real la care m-am apucat de citit și care se poate încadra în perioada lui “țe-i aia?”. Căci așa îmi întrebam părinții la fiecare literă pe care o vedeam și vream cu orice preț s-o învăț.

Părinții mei m-au învățat literele una câte una, cu mult înainte să merg la școală, răspunzând cu amuzament curiozității mele fără limite.

Văzând că stăpânesc literele, au urmat firesc cuvintele, apoi propozițiile și apoi cărți întregi. După care s-a declanșat dorința de a citi orice din biblioteca părinților. Mă uitam la ei cu mândrie și admirație, crezând că au lecturat TOATE cărțile din bibliotecă și că am cei mai culți părinți. Și îmi doream tare mult să fiu ca ei! Citiseră majoritatea cărților, desigur, dar nu chiar pe toate 🙂 Cărți vechi, cărți noi, cărți de istorie, cărți de beletristică, cărți de cultură generală și, preferatele tatei, cărțile de spionaj.

Apoi am crescut și mi-am putut cumpăra sau împrumuta cărțile pe care mi le doream sau despre care auzeam. Prietena mea cea mai bună din facultate era fată de profesori, iar lectura era ceva firesc în viața ei. Astfel, am avut acces la biblioteca bunicii ei și o întreagă lume mi s-a deschis. Am râs și am plâns alături de personajele mai mult sau mai puțin frumoase care m-au educat. Și apoi le-am dăruit cărțile care m-au impresionat și părinților mei, care le citeau mereu în aceeași ordine: întâi mama, apoi tata. Acest obicei ne-a rămas și acum și consider că viața ne-a echilibrat frumos: în copilărie, părinții mi-au deschis un univers întreg prin lectură iar acum le pot întoarce în sfârșit inegalabilul gest.

Mai mult decât atât, sper în adâncul sufletului să transmit acest lucru mai departe copiilor mei. Pentru că nu este legătură mai puternică decât aceea creată într-o după-amiază oarecare, în care ajungi la un numitor comun cu părinții tăi dezbătând subiectul unei cărți impresionante.

Acesta este un articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

Avem concurs!

FullSizeRender-4

Te-ai săturat să alergi prin casă cu aspiratorul, încercand să eliberezi năsucul congestionat de mucișori? Ai epuizat culorile percepute de ochiul uman, enumerând nuanțele marțienilor ce ies din nările supărate ale celui mic? Împreună cu Hey Baby îți oferim un șampon ideal pentru năsucul-trompetă. La soluția asta sigur nu te-ai gândit! Participă la concursul nostru și poți câștiga mai mult decât sincere felicitări. Vei primi șamponul/gel de duș Earth’s Best cu formulă calmantă pentru nas înfundat sau copii răciți. Și, dacă îl câstigi, îl poti testa și când răcește soțul :).

Sampon-gel-dus-copii-importriva-racelii

Nu trebuie sa dai like la pagina de facebook, nici share, nici să dai tag la o sută și o mie de prieteni (decât, desigur, dacă îți place de noi).
Tot ce trebuie să faci e să descrii un lucru făcut sau spus de copilul tău, care te-a facut să te zgudui de râs. Cel mai haios comentariu pus pe blog sau pe pagina noastră de facebook va fi premiat! Comentează până vineri, 3 Aprilie, orele 24.00. Pe 4 Aprilie, după ce ne amuzăm bine, anunțăm câstigătorul.

Exemplul nostru:
Mama : Vladuț, cine crezi tu că e Dumnezeu?
Vlad: Tati!

În juriu: Hey Baby și Doar Un Scutec Să-ți Mai Pun.

Succes!