Noi stăm la oliță!

Periodic dau peste câte o picătură care umple încet paharul răbdării mele cu privire la felul în care mamele se exprimă la plural redând ceva caracteristic numai copilul.

“Noi stăm deja la oliță”. Amândoi?! Pe aceeași oliță?! “Ne-a mai ieșit un dințișor.” Amândurora câte unul?! “Noi nu vorbim încă”. Între voi?!

Aceste femei se identifică până la simbioză cu puii lor, așa încât atunci când cel mic mănâncă, ele se simt sătule. Dacă pruncului îi erupe un dinte, durerea se resimte inclusiv în gingiile mamei. Iar când acesta merge spre oliță, trage și ea un pârț.

Am întrebat o mamă în parc, zilele trecute, despre vârsta băiețelului ei care îi scotea ochii fetiței mele, dintr-o dorință de explorare ce nu părea să fie pe placul ei.

Mămica mi-a răspuns: – Avem un an și unsprezece luni și nu vorbim încă.

Inițial n-am înțeles completarea la vârstă, pentru că eu doar despre aceea întrebasem. După care m-am gândit că a fost ea suficient de des întrebată de ce nu vorbește copilul așa încât m-a scutit de formularea unei interogații suplimentare. Deși n-aș fi întrebat, fie vorba între noi, dar n-a mai avut ea răbdare să afle lucrul acesta. Suspansul ar fi fost prea mare și chinuitor. Dacă mă întreabă de ce nu vorbește? Ia mai bine să i-o iau eu înainte și să anticipez următoarea mișcare!

Înțeleg că este un plural afectiv, dar dacă nu-l folosesc nu înseamnă că îmi iubesc mai puțin copiii.

Înțeleg și că ar fi acolo un cordon ombilical netăiat metaforic, însă acesta pare să se întindă și să se înconjoare și de gâtul bunicii sau al bonei, pentru că și ele folosesc pluralul.

Părintele pare să confunde responsabilitatea creșterii celui mic cu preluarea frâielor vieții acestuia în întregime. Acesta refuză să vadă copilul ca pe un om de sine stătător, care trece prin diverse momente în care el, părintele, îi este alături trup și suflet ( i-au ieșit dinții iar mama n-a dormit, suferind alături de el ), dar care se dezvoltă totuși independent.

Care este vârsta la care aceste mame încetează să mai folosească pluralul excesiv sentimental? Când propriul copil devine adult, n-am auzit nicio mamă să spună “ne-am schimbat serviciul” sau “când ne căsătorim și noi?”.