Partea înfricoșătoare a parenting-ului


Undeva, la îngânarea serii târzii cu miezul nopții, se întâmplă ceva tare ciudat cu copiii mei.

Toată ziua tropăie prin casă de se zguduie blocul, în timp ce eu formulez scuze în minte pentru posibilii vecini care ar suna la ușă deranjați de bubuiturile făcute de ceea ce pare a fi o turmă de rinoceri.

Continue reading Partea înfricoșătoare a parenting-ului

Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau!

'Mom! Dad! The thunder scares me! 'Billy! We're under here! (bed)Înainte să devin mamă eram precum o domniţă de la palat, gata-gata să leşine la vederea unui păianjen inofensiv. Mă zburleam toată numai la gândul unui gândac în insectar, ţintuit pe vecie în pluta din spatele sticlei, darămite la întâlnirea cu un exemplar viu.
De când am devenit mamă şi încurajez studierea naturii înconjurătoare, băiatul meu curios mi-a adus diverse mortăciuni spre prezentare, în vederea unei autopsii inutile. Gândăcei (diminutivul sună mai putin înfiorător pentru mine), fluturi maronii hidoşi, jumătăţi de râme şi picioare de păianjeni. Un spectacol biologic macabru, la care asist cu îndârjire. De la un metru distanţă, e drept, pentru că dacă aş fi mai aproape ar trebui să sune cineva concomitent la 112. Nu vreau ca băiatul meu să-mi preia fobiile aşa că îmi inhib scârba şi mă prefac de-a dreptul interesată. Continue reading Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau!