" />

Fie ce-o fi…!

De fiecare dată când mulțumesc cerului că nu mă confrunt cu o anumită situație pe care o văd la copiii și părinții din jur, ajung inevitabil să am parte și eu de ea. Ca și cum mulțumitul meu ia o întorsătură nefirească în drum spre cer, se lovește de karmă sau cum s-o numi și ricoșează înapoi spre mine în ceea ce interpretez ca fiind o ironie a sorții. Când a început copilul meu grădinița mă uitam cu milă la ceilalți copii care plângeau cu lunile după părinții lor. Și am mulțumit în gând, ușurată, că al meu nu plânge,

Citeste mai mult